SPORTURI  »  HANDBAL  »  EUROPEAN LEAGUE

Ieșire onorantă din scenă » CSM Constanța i-a dat emoții liderului din Bundesliga, Fuchse Berlin, în ultimul meci din European League

Articol de - Publicat marti, 05 martie 2024 23:43 / Actualizat joi, 07 martie 2024 15:37

CSM Constanța a pierdut ultimul meci din grupele EHF European League, 31-35, cu Fuchse Berlin.

Deținătoarei Cupei României, CSM Constanța, și-a încheiat parcursul din European League cu o reprezentație de gală. Echipa pregătită de George Buricea a jucat în ultimul meci din grupa principală a IV-a în deplasare, cu Fuchse Berlin. Și a făcut-o la nivel înalt în fața liderului din Bundesliga, care și-a menajat totuși câteva vedete. Mai ales că avea asigurată prezența în play-off-ul competiției.

4 întrebări-cheie legate de viitorul Simonei Halep
HALEP VICTORIE LA TAS
4 întrebări-cheie legate de viitorul Simonei Halep

Startul perfect

Meciul nu mai conta decât pentru palmares, dar fanii germani au luat cu asalt tribunele. Iar după 10 minute se frecau la ochi pentru că nu le venea să creadă ce văd pe tabela de marcaj. Constănțenii au avut un start de excepție, cu Andrei Drăgan în prim-plan, și conduceau cu 7-2.

În ciuda paradelor lui Dan Vasile, gazdele au început să recupereze din handicap, jucând la perfecție cartea contraatacului. S-au apropiat la un singur gol, dar băieții lui George Buricea au refăcut rapid diferența după patru reușite consecutive, 14-9. Finalul primei reprize a mai strâns avansul oaspeților, care au intrat la cabine cu 19-16.

Ratările i-au costat

Amenințat cu al treilea eșec consecutiv în Europa, tânărul antrenor al germanilor a schimbat foaia la pauză. Jaron Siewert le-a cerut elevilor săi mai multă agresivitate.

Și Fuchse a intrat tare în repriza secundă. Cu starul suedez Lasse Andersson (15 goluri) de neoprit, a egalat după doar 5 minute de la reluare, 20-20. A trebuit să aștepte însă până în minutul 42 pentru a prelua pentru prima oară conducerea, 24-23.

Constănțenii nu au cedat și au ținut pasul până cu aproape 10 minute înainte de final. Apoi au apărut ratările și gazdele au început să se desprindă. Iar ultimul fluier a consemnat o victorie la o diferență prea mare față de cum a arătat jocul, 35-31.

Parcurs peste așteptări

Clasați pe ultimul loc al Grupei a IV-a, elevii lui George Buricea au pus capăt drumului european din acest sezon. Unul în care au depășit cu mult așteptările, readucând orașului de la malul mării în primăvara europeană după un deceniu. Punctele culminante ale parcursul în European League au fost eliminarea finalistei ediției precedente, Fraikin Granollers BM, în turul preliminar, și câștigarea grupei în prima fază a întrecerii.

În plus, constănțenii se pot lăuda cu faptul că au învins pe Sporting Lisabona, ceea ce nu au reușit nici Fuchse Berlin, nici Dinamo București. Au fost însă singurele puncte din grupa principală pentru CSM Constanța.

Pentru CSM Constanța au marcat: Aliokhin 6g, Ilie, Stankovic, Ravnic, Komorov, Căbuț, Susanu câte 3g, Drăgan, Nistor câte 2g, Andrei, Chikovani, Nikolic câte 1g.

Clasament final Grupa principală IV:

  1. Sporting Lisabona 10p
  2. Fuchse Berlin 8p
  3. Dinamo București 4p
  4. CSM Constanța 2p

6victorii a obținut CSM Constanța în parcursul european din această ediție a European League

Citește și:

Mesaj acid spre Patrick Mouratoglou: „O să fie foarte ciudat când va sta față în față cu Simona Halep”
SIMONA HALEP, VICTORIE LA TAS
Mesaj acid spre Patrick Mouratoglou: „O să fie foarte ciudat când va sta față în față cu Simona Halep”
Patrick Mouratoglou, doar 9 cuvinte, fără să pronunțe numele Simonei: „Asta trebuie să se schimbe!” + a revenit ulterior
SIMONA HALEP, VICTORIE LA TAS
Patrick Mouratoglou, doar 9 cuvinte, fără să pronunțe numele Simonei: „Asta trebuie să se schimbe!” + a revenit ulterior
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează