Articol de Marian Din - Publicat vineri, 05 aprilie 2024 11:54 / Actualizat vineri, 05 aprilie 2024 11:58
Tesla a înregistrat prima scădere anuală a vânzărilor de la începutul pandemiei de COVID-19. În principal, scăderea e cauzată de concurența din partea producătorilor din China, Coreea de Sud si Europa.
Vânzările de mașini electrice Tesla au scăzut în primele trei luni ale anului, chiar dacă alți producători de automobile au crescut livrările.
Doar 387.000 din cele 433.000 de unități pe care firma de automobile electrice a lui Elon Musk susținea că le-a construit au fost livrate. Cifrele sunt mult mai mici în comparație cu 2023, când 484.507 automobile au fost livrate în ultimul trimestru și 422.875 în primul trimestru.
Totul se întâmplă în ciuda faptului că Tesla a redus costurile cu până la 20.000 de dolari la anumite modele. În martie 2024, compania condusă de Elon Musk a scăzut pentru scurt timp 1.000 de dolari din prețul Model Y, cel mai bine vândut model, dar investitorii au fost alarmați de măsură, deoarece au considerat că se diminuează marjele de profit ale companiei.
Tesla mizează pe mașinile electrice autonome
Elon Musk mizează pe sistemul de condus autonom dezvoltat de inginerii săi, motiv pentru care săptămâna trecută, în urma unor scurgeri de informații, au apărut în online capturi de ecran cu 2 email-uri din partea lui Elon Musk către toți angajații.
Acesta a solicitat echipei sale să se asigure că toți cei care primesc o Tesla nouă, inclusiv cei care își scot mașinile din servce-urile de reparații, să aibe instalată cea mai recentă versiune V12.3.1 a FSD (Full Self-Driving). Potrivit rapoartelor, din data de 27 Martie, Tesla a livrat noile vehiculele electrice Model S și Model X cu o versiune de FSD Beta.
FOTO Volvo e primul mare producător „tradițional” care își ia adio de la diesel