Articol de Cezar Titor - Publicat vineri, 24 mai 2024 09:31 / Actualizat vineri, 24 mai 2024 10:17
Adrian Bumbescu (64 ani), fostul mare fundaș al Stelei din anii '80, actualmente angajat în cadrul clubului „militarilor”, a reacționat dur privind anunțul conform căruia Supercupa României se va disputa pe stadionul din Ghencea. FCSB și Corvinul urmează să se lupte pentru trofeu în data de 6 iulie, lucru anunțat de Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”.
Trei partide a disputat FCSB în sezonul trecut pe „bijuteria” din Sectorul 6 al Capitalei: 3-0 cu Universitatea Craiova, 1-0 cu CFR Cluj și 0-0 cu Nordsjaelland.
Adrian Bumbescu: „Nu am înțeles niciodată de ce îi lăsăm pe stadionul nostru”
Alături de Steaua, Bumbescu a cucerit cinci titluri, cinci Cupe ale României, Cupa Campionilor și Supercupa Europei. Acesta intervine în conflictul dintre Steaua și FCSB, cu accent pe disputa privind stadionul din Ghencea. După ce s-a încoronat campioană a României, echipa patronată de Gigi Becali urmează să dispute Supercupa pe stadionul divizonarei secunde.
Totodată, conform lui Mihai Stoica, inclusiv partidele din preliminariile Champions League se vor disputa pe acest stadion: „N-o să jucăm meciuri din Champions League pe Arc cu șase mii de oameni în tribună, nu-i normal. Sigur vom juca în Ghencea! Deocamdată nu facem contract pentru că nu știm datele.”
În timpul emisiunii Fotbal Club, realizată de Digi Sport, „Colonelul” a comentat în termeni duri prezența celor de la FCSB pe „Stadionul Steaua”: „FCSB în Ghencea? O anomalie! Ei ne fac cum ne fac, au o răutate, iar noi îi primim pe stadionul nostru. Nu am înțeles niciodată asta.”
Acesta consideră și că, odată ce Steaua va reuși să promoveze în Liga 1, va exista o migrație a spectatorilor: „Cei de la FCSB sunt campioni, sunt în Liga 1, este normal să meargă mulți spectatori. În momentul în care Steaua va promova, se vor întoarce mulți alături de echipă, majoritatea din rândul suporterilor FCSB.
Cele mai mari rezultate s-au făcut în Ghencea, cu echipa adevărată a Stelei, adică Clubul Sportiv al Armatei. Nu există nici un act oficial conform căruia a preluat palmaresul Clubului Sportiv al Armatei, fotbalul nu a fost înstrăinat în altă parte niciodată!”
Conducerea țării ar trebui să se uite la istoria oamenilor care au făcut ceva pentru Steaua, iar asta să le dea de gândit. Echipa este de atâția ani în Liga a 2-a și are un stadion atât de frumos.
- Adrian Bumbescu, fost fundaș, la Fotbal Club
VIDEO. Timelapse spectaculos de pe stadionul Ghencea
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat