INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  FRANȚA

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA Mbappe face SCUT în fața starului criticat din toate părțile: „E nedrept, păcat că loviți în el!”

Kylian Mbappe, alături de Griezmann // foto: Imago Images +40   FOTO
Kylian Mbappe, alături de Griezmann // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 05 iulie 2024 10:06 / Actualizat vineri, 05 iulie 2024 17:24

Kylian Mbappe (25 de ani) a sărit în apărarea lui Antoine Griezmann (33), criticat puternic în Hexagon pentru prestațiile de la acest Campionat European.

Antoine Griezmann este unul dintre cei mai importanți fotbaliști francezi din acest secol, al patrulea cel mai bun marcator pentru reprezentativa din Hexagon (44 de goluri), locul 4 și la numărul de prezențe all-time, depășit doar de Hugo Lloris, Lilian Thuram și Olivier Giroud.

La Euro 2016, Griezmann a fost poate cel mai bun francez, cu 6 goluri în parcursul până în finală. La ediția din acest an, evoluțiile fotbalistului legitimat la Atletico Madrid nu se ridică la același nivel.

Kylian Mbappe face SCUT în fața lui Antoine Griezmann, criticat din toate părțile

Fără gol sau pasă decisivă în cele 4 partide de până acum, Griezmann a fost criticat de oamenii de fotbal și microbiștii din Hexagon, ceea ce a provocat o reacție fermă din partea lui Kylian Mbappe.

Intervenția lui Kylian a venit după ce a primit o întrebare pe acest subiect la conferința oficială de presă dinainte de Portugalia - Franța, în sferturile Euro 2024.

Kylian Mbappe, înainte de Portugalia - Franța: „Traversează o perioadă dificilă, dar nu are de ce să-i fie rușine”

„Cred că a fost în bătaia puștii recent. Este dificil și nedrept, mai ales că aceste critici vin din Franța. Este un jucător care a oferit multe echipei naționale și este important să recunoaștem asta. Poate nu mai este la fel de ușor pentru el cum obișnuia să fie, dar nu are de ce să-i fie rușine.

Cred că trebuie să fie sprijinit. Noi o facem, ar fi grozav dacă ar face-o și jurnaliștii pentru tot ce a realizat pentru echipa națională. Este important să dăm dovadă de recunoștință față de jucătorii grozavi ai naționalei noastre.

Traversează o perioadă dificilă și este păcat că îl lovim câtă vreme e la pământ. Fiecare este liber să spună ce vrea, dar nu-mi place ce se întâmplă, pentru că a dat mereu totul pentru echipa națională și este unul dintre cei mai buni jucători din istoria modernă a fotbalului francez.

Asta înseamnă să fii o națiune, să sprijini pe cineva atunci când e la pământ, când traversează o perioadă complicată. Este important pentru echipa națională, îi place să fie sprijinit, iubit, se luminează la față când îl sprijinim”, a comentat Mbappe.

La Atletico Madrid, Griezmann a făcut un sezon bun, încheiat cu 24 de goluri și 8 pase decisive în 48 de apariții.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Femeia care l-a adus la disperare pe Gigi Becali, încătușată în București: „Se manifesta într-un mod agresiv”
Superliga
Femeia care l-a adus la disperare pe Gigi Becali, încătușată în București: „Se manifesta într-un mod agresiv”
Anunț uriaș din Scoția pentru Ianis Hagi, înainte de meciul lui Rangers
Stranieri
Anunț uriaș din Scoția pentru Ianis Hagi, înainte de meciul lui Rangers
Dignostic crunt pentru vedeta lui Real Madrid. Cât stă Dani Carvajal după accidentarea suferită
Campionate
Dignostic crunt pentru vedeta lui Real Madrid. Cât stă Dani Carvajal după accidentarea suferită

EXCLUSIV „Pe băiatul meu îl cheamă Vladimir, după Vladimir Putin!” » O campioană a României, interviu fără rezerve: „Jocurile Olimpice NU au fost un succes!”

Cristian Chira, în cârje la Oțelul - Universitatea Craiova » Dialog exclusiv cu GSP: „Aștept rezultatul de la RMN și sper să scap de operație”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează