Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 26 iulie 2024 15:37 / Actualizat vineri, 26 iulie 2024 16:37
Artem Dovbyk (27 de ani), golgheterul din LaLiga în sezonul trecut, este tot mai aproape de transferul în Serie A. Curtat de Atletico Madrid, atacantul ucrainean are o o superofertă de la Roma, salariu de 3,5 milioane de euro anual, cu 170% mai mult decât câștigă acum la Girona! „Giallorossii” propun 32 de milioane de euro plus bonusuri.
Nu s-a remarcat deloc la EURO 2024, deși a jucat titular în toate cele trei partide din grupa E, inclusiv contra României (0-3), în care a fost integralist.
Artem Dovbyk se află însă pe punctul de a se transfera în această vară la un club cu firmă mult mai strălucitoare decât Girona, marea revelație a sezonului trecut din LaLiga, în care a obținut o calificare istorică în grupa Ligii Campionilor!
Dovbyk a avut 24 de goluri în ultima LaLiga
După ce Atletico de Madrid l-a tot curtat în ultimele zile, dar n-a ajuns încă la un acord cu clubul catalan, nici cu atacantul ucrainean, pe fir a intrat foarte puternic AS Roma. Care a adoptat o altă strategie, făcând presiuni mai întâi asupra jucătorului de 24 de ani.
Il Romanista anunță că formația pregătită de Daniele De Rossi i-a oferit golgheterului din sezonul trecut din LaLiga, 24 de reușite în 36 de jocuri în tricoul Gironei, 3,5 milioane de euro net anual!
Mult mai mult față de cât încasează în prezent la Girona, 1,3 milioane, și salariu superior sumei alocate de echipa lui Cholo Simeone în cadrul tratativelor cu agentul lui Artem Dovbyk.
24de goluri și zece assisturi a reușit Artem Dovbyk în 39 de partide la Girona. Ucraineanul fusese cumpărat de Girona de la Dnipro-1 cu 7,75 milioane de euro doar acum un an
35 de milioane € cu bonusuri pentru Girona!
„Giallorossii" slăbiseră pista Alexander Sorloth (28 de ani), novegianul lui Villarreal, care în 34 de meciuri reușise 23 de goluri, fiind al doilea marcator al campionatului spaniol, asta întrucât conducătorii „Submarinul Galben" țineau la preț (38 de milioane), clauza de reziliere a jucătorului scandinav.
AS Roma n-a ajuns deocamdată decât la 30 de milioane, dar la această sumă (chiar 32 de milioane) pare să fie mai accesibil ucraineanul. Girona i-a fixat la 40 de milioane clauza, numai că dorința jucătorului, desigur influențată de salariu și de proiect, o transformă pe gruparea din Cetatea Eternă în favorită la încheierea tranzacției.
Mai ales că, adăugând și bonusurile de performanță, echipa clasată în urma celor de la Real Madrid și Barcelona ar ajunge la minimum 35 de milioane de euro!
31de selecții și zece goluri are Artem Dovbyk în tricoul naționalei Ucrainei, pentru care a jucat 247 de minute la EURO 2024