Articol de Eduard Apostol, Cezar Titor - Publicat sambata, 27 iulie 2024 13:57 / Actualizat sambata, 27 iulie 2024 15:06
În toiul pregătirii partidei cu Sepsi din această seară, Dinamo se pregătește de oficializarea a două transferuri în zilele ce urmează.
Din informațiile obținute de GSP, este vorba de doi jucători străini, unul dintre aceștia fiind Matis Lacava (21 ani), care a bifat minute la ediția de Copa America din această vară pentru Venezuela.
Dinamo se întărește cu doi jucători străini
Originar din Caracas, Lacava și-a făcut junioratul în Europa pentru formații precum Barcelona sau Benfica. A debutat în fotbalul mare la Academia Puerto Cabello, formație din țara natală, fiind apoi împrumutat la Santos (Brazilia), Tondela și Vizela (ambele din Portugalia), iar acum este foarte aproape de a semna cu trupa în alb și roșu.
Conform site-ului de specialitate transfermarkt, este cotat la 700.000 euro, cea mai mare estimare din carieră. Postul său de bază este cel de extremă stânga, însă poate evolua atât în centru, cât și în flancul drept al ofensivei.
Lacava a fost în lotul Venezuelei pentru Copa America, fiind introdus în minutul 84 al sfertului de finală disputat împotriva Canadei, la scorul de 1-1, înlocuindu-l pe Eduard Bello. „Tricolorii” sud-americani au pierdut confruntarea cu selecționata lui Alphonso Davies & Co., cedând presiunii de la loviturile de departajare.
Numele celuilalt jucător străin nu este încă cunoscut, însă Zeljko Kopic a reiterat, de-a lungul ultimelor săptămâni, că își dorește câte un transfer în toate compartimentele. Fundașul a venit: Maxime Sivis, acesta fiind chiar trimis în luptă de croat în finalul partidei cu Petrolul, Lacava urmează să semneze, așadar, un vârf veritabil i-ar putea urma pe cei doi.
„Suntem foarte aproape de un nou transfer. Toate lucrurile sunt asumate, detaliate și bifate. Așteptăm ca jucătorul să își închidă problemele pe care le are. Vom anunța duminică sau luni, apoi vom mai încerca să facem încă unul sau două.
Nu e neapărat o promisiune, dar sper să se rezolve. Cred că vom avea un lot competitiv și echilibrat. Rămâne de văzut dacă prognoza se va confirma”, a transmis Nicolescu la „DigiSport Matinal”.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat