Articol de Eduard Apostol, Andrei Petrescu, Alexandru Tomuțiu - Publicat vineri, 02 august 2024 23:58 / Actualizat sambata, 03 august 2024 00:10
Dinamo a îngenuncheat Gloria Buzău, scor 4-1, având o prestație sinusoidală. Prima repriză cu fotbal ofensiv, jumătate din a doua fără idei și cu un joc fără fond, pentru ca în final „haita” să se dezlănțuie.
Vezi AICI detalii despre etapa #4 a Superligii
Vibe bun la „Arcul de Triumf”. Lume multă, și ultrași, și „cetățeni”, și cupluri, și familii. PCH full, Sudul a revenit „acasă”. Efectul stadionului modern, în centrul Capitalei, plus al startului optimist. Și parcă sonorul e dat mai tare, "câinii" cântă și mai cu suflet, relativ departe de zona retrogradării.
Începutul a dat și mai multă energie dinamoviștilor. "Domnul Dennis Politic", așa cum l-a prezentat vibrantul crainic al roș-albilor, Ștefan Știucă, a marcat în minutul 11, profitând de toropeala a doi apărători adverși. Dinamo a deschis scorul după un șut deviat și după verificarea VAR, iar suporterii au cântat și dansat pe "Perspektiva". Echipa joacă din entuziasm. Cât o ține, o ține!
Dinamo dă goluri. Dar pericolul intervine la 2-0!
Roș-albii au arestat mingea. Legal. Iar Buzăul a cedat total. Având posesia, plecând din propriul careu, chiar dacă pasele au părut obosite la un moment dat, Dinamo a dat și golul doi. Simplu. Centrare Abdallah din dreapta, mingea a trecut cu acte în regulă prin tot careul, iar Opruț (27), nemarcat, a reluat tare și precis din lateral.
1este cifra schimbărilor produse de Kopic în formula de start a "câinilor", în această seară, Sivis fiind titularizat în dreapta în locul lui Costin
Dacă în primăvară "câinii" nici nu-și creau ocazii, darămite să dea goluri, într-o perioadă de tristă amintire, în prezent, echipa are apetență și este (mai) exactă în fața porții adverse. Cu toate că jocul nu este suficient de bun, detaliu sesizat și de Zeljko Kopic. Dar este mai bun decât al altora. Gloria a părut fără putere, fără idei, fără acel ceva care să producă scânteia. Până când a introdus-o adversara în joc!
6.819 spectatoria fost cifra oficială a asistenței la "Arcul de Triumf"
Și-au oferit singuri emoții
La Dinamo problema, mai nou, este când ajunge la 2-0. Prea infatuată - sau fără prea multă vlagă?! -, echipa lui Kopic a fost neatentă și și-a băgat mingea în poartă. La o fază creată de Ișfan, cu o pasă impresionantă, centrare în fața porții a lui Dumitru, iar Boateng (54) l-a învins pe Golubovic. Tocmai cel mai bun om al "câinilor" din prima repriză! Lipsă de comunicare, greșeli mari personale... Primul autogol al sezonului în Superliga.
Și, dintr-odată, Dinamo a început să scârțâie. Kopic a schimbat, Bani, mai activ, în locul lui Cîrjan, lent. Mai activi au devenit jucătorii Buzăului, văzând că se poate. Cristi Dumitru, ex-FCSB, a intrat bine, practic, el a dat centrarea la autogol. Stan, împrumutat de la Rapid, a pus și el presiune. Schimbările lui Prepeliță s-au resimțit. Matos a trecut în bandă, ca să livreze de acolo.
Selmani și puterea exemplului: a strigat, i-a certat pe colegi, a dat gol căzut fiind! Și "haita" s-a trezit
Dinamo a revenit la jocul din prima parte a lui 2024. Simțind momentul, în pauza de hidratare, Selmani a strigat și i-a admonestat pe proprii colegi, cerând mai multă determinare și presing, mai mult efort, dacă pasele utile pentru atac întârzie să apară.
Milanov a luat o fază pe cont propriu și a scos un corner. Din faza ce-a urmat, la o fază confuză în careul oaspeților, Selmani a făcut diferența. Cum-necum, căzut în iarbă, a reluat cu dreptul la colțul scurt, iar mingea s-a dus cuminte în plasă. A fost declicul! S-a trezit Dinamo. Politic (84) a șutat din nou necruțător și a liniștit situația de tot. Bani (88) a fost și el aproape, de manita.
S-a terminat bine pentru "câini". Dar cei ce au prins acel mare Dinamo așteaptă mai mult, nu să stea an de an cu frica-n sân în partea a doua a clasamentului sau cu rușinea luptei la retrogradare.
FINAL. Dinamo - Gloria Buzău 4-1
- Click aici pentru statistici
- Au marcat: Politic '10, '84, Opruț '27, Selmani '80 / Boateng '53
- Zeljko Kopic a făcut o singură schimbare față de echipa de start a lui Dinamo din primele 3 etape de campionat: nou-venitul Maxime Sivis îi ia locul lui Cristi Costin.
- Aflat în negocieri avansate pentru a prelua naționala României, Mircea Lucescu a fost prezent pe arena „Arcul de Triumf” pentru a urmări Dinamo - Gloria Buzău. Acesta a fost alături de Mihai Stoichiță, președintele tehnic al FRF.
- 6.819 spectatori au urmărit meciul de pe stadion, număr oficial.
Dinamo- Gloria Buzău, echipele de start:
Dinamo: Golubovic - Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț - Milanov, Gnahore, Cîrjan - Abdallah, Selmani, Politic
Rezerve: Roșca, Păscălău, Licsandru, Bordușanu, Neagu, A. Bani, Patriche, Caragea, D. Irimia, C. Costin
Absenți: -
Antrenor: Zeljko Kopic
Gloria: Greab - Scheda, Turda, Dobrosavlevici, Sălceanu - Canadija, Prejmereanu, Ahkmatov - Ișfan, R. Matos, Tescan
Rezerve: Răilean, Gladun, D. Benzar, Tavares, S. Pîrvulescu, A. Stan, I. Gheorghem, C. Dumitru, Budescu Călin, Traore
Absenți: -
Antrenor: Andrei Prepeliță
Stadion „Arcul de Triumf”
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei). Asistenți: Romică Bîrdeș (Pitești), Cosmin Bojan (Târgu Mureș)
Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR: Adrian Popescu (Craiova)
VIDEO. Dinamo - Gloria Buzău » Imagini din timpul meciului cu galeriile celor două formații
UPDATE. 21:12: Dinamo, apel pentru suporteri
Printr-o postare pe rețelele de socializare, cei de la Dinamo și-au rugat suporterii să nu mai intre pe gazon la finalul partidei, așa cum au făcut-o de mai multe ori în sezonul trecut, când mai mulți copii au dat năvală în teren după victorii. Această solicitare vine în speranța de a se evita noi sancțiuni sau amenzi.
UPDATE. 20:34: Autocarul Gloriei Buzău a ajuns la arenă
UPDATE. 20:10: Fotbaliștii lui Dinamo au ajuns la stadion
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!