Articol de David Marinescu - Publicat sambata, 17 august 2024 15:44 / Actualizat sambata, 17 august 2024 15:46
Borussia Dortmund, finalista Ligii Campionilor, a anunţat, vineri, cea mai mare cifră de afaceri anuală din istoria clubului, 509,1 milioane de euro în sezonul trecut.
Această cifră, care nu include taxele de transfer, reprezintă o creştere de 24% faţă de sezonul precedent, în ciuda unei clasări dezamăgitoare în Bundesliga, locul 5.
Borussia Dortmund a anunţat cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa
Principalul motiv a fost parcursul surprinzător al lui Dortmund în Liga Campionilor, unde a ajuns până în finală, pe care, însă, a pierdut-o în faţa lui Real Madrid, scor 0-2. Creşterea drepturilor TV şi a vânzărilor de merchandising au contribuit, de asemenea, la cifra de afaceri record, relatează AFP, citat de news.ro.
„Aceasta este a 20-a mea conferinţă de presă anuală şi este cu siguranţă una dintre cele mai satisfăcătoare”, a declarat vineri şeful clubului, Hans-Joachim Watzke, prezentând rezultatele financiare anuale.
Dortmund este singura echipă din prima ligă germană care este cotată la bursă.
Jude Bellingham a adus 128 de milioane de euro în contul lui Borussia Dortmund
Veniturile reale ale clubului galben-negru sunt fără îndoială mai mari față de anii precedenți și asta se datorează și faptului că Dortmund l-a vândut pe Jude Bellingham la Real Madrid pentru 103 milioane de euro în perioada analizată.
Pentru că mijlocaşul englez a câștigat Champions League în tricoul „blanco”, spaniolii au livrat încă 25 de milioane de euro în contul nemților. Astfel, transferul lui Bellingham ajunge la 128 de milioane de euro.
Ce așteptări ai de la derby-ul bucureștean? Plasează gratuit predicțiile tale și câștigă premiile puse în joc!
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!