Articol de George Nistor - Publicat miercuri, 28 august 2024 14:14 / Actualizat miercuri, 28 august 2024 18:04
Juan Carlos Carcedo (51 de ani) este încrezător că echipa sa, Pafos FC, se poate califica în detrimentul lui CFR Cluj, în manșa a doua a play-off-ului preliminar UEFA Conference League.
Fost asistent al lui Unai Emery la Sevilla, PSG și Arsenal, antrenorul spaniol a transmis un mesaj de încredere în conferința de presă premergătoare meciului decisiv.
Tehnicianul este convins că prin determinare și optimism poate răsturna soarta calificării. În tur, ardelenii s-au impus cu scorul de 1-0 grație golului înscris de Meriton Korenica.
- Pafos - CFR Cluj se joacă joi, de la 20:00 pe Alphamega Stadium din Limassol, cu o capacitate de 11.000 de locuri. Meciul va putea fi urmărit pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și în format liveTEXT pe GSP.ro.
Juan Carlos Carcedo și-a făcut planurile pentru calificare
Potrivit antrenorului celor de la Pafos, avantajul din tur poate fi ușor anulat dacă jucătorii vor propune un alt tip de fotbal decât cel practicat în Gruia.
„Am ajuns până aici și este cel mai important și dificil meci până la următorul. Cunoaștem dificultatea echipei cu care trebuie să ne confruntăm mâine. Credem în echipa noastră, suntem pozitivi și putem merge în faza de ligă a competiției.
Am avut niște șanse mari pe care nu le-am putut transforma în goluri. Nu am profitat de avantajul numeric și asta a fost cheia înfrângerii în România. Mâine, trebuie să fim mai cinici și să găsim omogenitatea jucătorilor noștri pe care am avut-o în sezonul trecut, nu doar pentru meciul cu CFR, ci și pentru campionat”, a declarat Juan Carlos Carcedo în conferința de presă.
Cheia este să fim serioși și să încercăm să înscriem cu șansele pe care le avem. Vom fi mai agresivi pentru că trebuie să ne asumăm riscuri și să găsim golul de calificare. De acolo trebuie să ne păzim spatele. Sunt o echipă bună, care poate lovi în contraatac. Ne vom impune propriul ritm și vom marca primii.
- Juan Carlos Carcedo, antrenor Pafos FC
Se anunță asistență redusă la Limassol
Ciprioții se tem de o asistență foarte redusă la meciul care ar trebui să fie istoric pentru clubul înființat în 2014. Partida se va disputa la Limassol, pe stadion neutru, întrucât arena proprie nu îndeplinește condițiile solicitate de UEFA.
„Să le mulțumim încă o dată fanilor pentru sprijinul acordat în ultima perioadă. Și celor care au călătorit și celor care au fost aici, pe Stadionul Alphamega. Cu ei de partea noastră am revenit de două ori. Cu sprijinul lor, ducem lupta dincolo de limite”, a mai punctat Carcedo.
Pafos speră ca stadionul să fie cel puțin pe jumătate plin la ora meciului. Capacitatea arenei Alphamega este de 11.000 de locuri.
Nu-mi pot imagina că nu vom avea 5-6 mii de suporteri pe stadion. Vreau să cred că acest lucru se va schimba. Stadionul este la o jumătate de oră distanță de Pafos, le punem la dispoziție autobuze gratuite dacă vor să-i luăm cu mașinile noastre
- Charis Theocharous, director general Pafos FC
21,53 de milioane de euroeste valoarea lotului celor de la Pafos, potrivit Transfermarkt, cu 3,38 mai mult decât cea a CFR-ului
Craig Pawson, delegat la Pafos - CFR Cluj
Nemulțumiți de maniera de arbitraj din tur, ardelenii vor avea partea de o brigadă din Anglia la meciul din Cipru.
Craig Pawson se va afla la centru în Pafos - CFR Cluj și va fi ajutat la cele două tușe de către Simon Bennett și Daniel Robathan, în timp ce al patrulea arbitru va fi Darren Bond.
În camera VAR, se vor afla Andrew Madley și asistentul său, Sian Massey.
Pawson a mai arbitrat-o pe CFR în februarie 2023, în meciul cu Lazio, de pe Olimpico, din „optimile” Conference League, încheiat cu scorul de 1-0.
„Mă îngrijorează foarte rău arbitrajul. Mi s-a părut că arbitrul era cipriot, eu nu am mai văzut ca la noi acasă să fim arbitrați în așa fel! Sperăm să fie un arbitraj mai bun la retur, ei cam au intenția să simuleze, din ce am văzut eu în meciurile lor de pe teren propriu”, declarase Dan Petrescu după turul din Gruia, oficiat de o brigadă din Serbia.