Articol de Remus Dinu, Andrei Furnigă (video) - Publicat luni, 30 septembrie 2024, 15:10 / Actualizat luni, 30 septembrie 2024 20:19
În episodul #6 al proiectului „Pasiune pură”, GSP.ro aduce în prim-plan povestea inedită a lui Vlad Poroineanu, juniorul care, la doar 15 ani, a luat viața-n piept și a lăsat Lupeniul natal pentru o mutare curajoasă și cât se poate de riscantă la București. Încă la vârsta pubertății, puștiul a sacrificat confortul oferit de familie și a dat curs surprinzătoarei oferte primite de la ACS FC Dinamo, clubul de fotbal deținut de Nicu Badea. Astăzi, o incursiune în cazul său atipic, de la sentimentul de singurătate pe care i l-a oferit noul oraș, provocările legate de adaptare și până la eforturile supraomenești ale părinților.
- „Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din disciplinele mai puțin mediatizate.
În decurs de mai puțin de un an, viața unui tânăr fotbalist din Lupeni s-a schimbat la 180 de grade, într-o manieră captivantă și nebănuită deopotrivă.
După luni în șir care a făcut naveta în Capitală cu ajutorul mamei, asistentă medicală în orașul de lângă Petroșani, adolescentul a făcut pasul următor și fost admis în vară la un liceu din București. Era singura opțiune care îi permitea să îmbine studiile cu dorința de a-și clădi o carieră la unul dintre cluburile cu doi câini pe siglă.
O schimbare crucială pentru viitorul său, pe care, astăzi, Vlad o filtrează cu tot discernământul de care dispune un copil de 15 ani: „Dacă am ales drumul acesta, nu ne mai putem întoarce!”.
Susținut necondiționat de părinții care nu i-au frânt o clipă visul, puștiul, acompaniat ocrotitor de mama sa, și-a spus povestea într-un interviu acordat Gazetei în Șoseaua Ștefan cel Mare 7-9, pe marginea terenului pe care speră ca la un moment dat să-și pună amprenta.
„Când am văzut că nu cunosc pe nimeni, că stau în casă și doar mă antrenez, mi s-a părut cam greu”
Puștiul s-a îndrăgostit de fotbal pe maidanele din Lupeni, iar la șapte ani a făcut pasul spre un club privat din Valea Jiului. Peste ani, un telefon primit de la București i-a dat complet viața peste cap.
„La început, am jucat la vârsta de șapte ani pentru ACS Sorii Sport Juniors (n.r. un club din Lupeni), antrenat de Sorin Corpadi și Sorin Bejan, niște oameni cu un caracter de milioane și care m-au învățat să joc fotbal și m-au crescut.
Într-o seară, în decembrie, am fost contactat de un domn antrenor de la ACS FC Dinamo, Andrei Anghel, să vin să dau niște probe.
Era vineri seara. Luni, am ajuns la București și am dat probele într-un meci cu Viitorul Cluj, în care pot să zic că m-am descurcat. Seara, după ce am mers acasă, după ce am mâncat, mama a fost sunată de către domn antrenor că am luat probele. Fericire mare, bucurie...”.
Însă schimbarea de mediu n-a fost ușor de gestionat pentru tânărul cu păr blond și glas de copil. Povestește cu o ușoară timiditate:
„Prima oară mi s-a părut ușor, dar când am ajuns aici și am văzut că nu prea cunosc pe nimeni, că nu prea am prieteni, că stau mai mult în casă și doar mă antrenez, mi s-a părut cam greu. Nu mă așteptam să fie chiar așa” .
Mulți sunt din București, dar suntem câțiva care venim și din alte părți ale țării. Cred că, din echipă, eu vin cel mai de departe.
- Vlad Poroineanu, junior ACS FC Dinamo
Lucrurile s-au mai ameliorat între timp, iar orizontul său s-a lărgit după admiterea la liceu „M-am acomodat, e bine, am prieteni, ies pe afară. Am prieteni și la antrenamente, acum comunic mai bine cu coechipierii mei, mă înțeleg mai bine și e OK.
Mi-am cunoscut colegii de la liceu, sunt prieten cu toată lumea, mă înțeleg bine cu ei, profesorii sunt foarte de treabă, ne învață multe lucruri”, constată Vlăduț.
„Nu prea am timp să fac foarte multe lucruri”. Mama puștiului e uimită: „Nu simte oboseala!”
Liceul și antrenamentele îi ocupă aproape tot timpul, nu mai găsește loc și pentru altceva în programul său supraîncărcat:
„Petrec cam două ore și jumătate la fotbal, ceva de genul acesta, poate mai mult sau mai puțin. În fiecare zi am antrenament, liceu am de la ora 08:00 până la 12:00 sau până la 13:00. Am și zile în care am antrenament individual, două pe săptămână, iar în week-end am meciuri.
Nu prea am timp să fac foarte multe lucruri”, recunoaște băiatul, secondat de mama sa, Carmen:
„Nu prea are timp nici să iasă, pentru că viața lui e altfel. Timpul lui este ocupat mereu, chiar și pe perioada vacanței. Mă rugam de el să iasă cu colegii, că altfel nu-și poate face prieteni.
În vacanță, el avea antrenamente indviduale de două ori pe săptămână, la ora 13:00 aveau sală, apoi seara aveau antrenamente. Ajungea acasă după ora 22:30. Nu mai ai timp de altceva.
Mă bucur foarte mult, este ambițios, știe ce vrea! Nicio clipă nu mi-a zis că e obosit. Tot timpul îl întreb dacă îi e greu. Probabil că, făcând asta din pasiune, e ceva ce-l motivează pe el. Nu simte oboseala! Vă zic sincer, eu n-aș rezista!”, ne mărturisește mama lui Vlad, un tip zvelt, cu o constituție în plină dezvoltare.
Dor arzător de casă, dar „nu ne mai putem întoarce, nu am dat înapoi niciodată!”
Puștiul e sincer, spune că e mistuit când și când de dorul de casă, de familia care s-a separat din momentul venirii sale la București. Tatăl său l-a însoțit în în noua viață din Capitală, în timp ce mama a rămas la Lupeni să aibă grijă de sora mai mică a lui Vlad:
„În fiecare zi mă gândesc... Mă gândesc că acasă am pe toată lumea, am bunici, am surori, verișori, am prieteni, tot. E mai bine acasă.
Dar acum, dacă am ales drumul acesta, nu ne mai putem întoarce. Nu am dat înapoi niciodată!”, spune Vlad, care rememorează primul său contact cu fotbalul:
„În fața blocului, când ieșeam afară. Mă jucam fotbal mereu și vedeam că toți copiii fac asta, aveam un prieten care mergea la fotbal și am vrut să merg și eu, iar tata m-a dus. Așa am început”.
Mama sa îl completează: „I-a plăcut de mic fotbalul, este singurul din familie căruia i-a plăcut. O am pe surioara lui care e la înot. De mici le-a plăcut sportul”.
„Dinamo a venit pe parcus. Țineam cu Craiova când eram mic”
Vlad Poroineanu, cel care joacă pe postul de fundaș stânga, vorbește despre planurile sale de viitor și țelurile pe care și le-a fixat. E sincer, admite că Dinamo n-a fost prima lui iubire, ci Craiova cea cu patos iubită în Valea Jiului. L-a admirat pe Andrei Ivan, dar visează că va reuși să devină un fotbalist de calibru, poate chiar la „câini”:
„Dinamo a fost ceva ce a venit pe parcus. Țineam cu Craiova când eram mic. Mi-am propus să mă antrenez în continuare, să pot să devin mult mai bun și poate să ajung să fiu convocat la națională.
Mi-ar plăcea să joc pentru Dinamo din Liga 1, da, mi-ar plăcea să joc pentru orice echipă.
(...) Mi-aș dori să joc aici, să fie stadionul plin cu spectatori, să reușesc să marchez... Pentru asta mucesc, să pot juca într-o asemenea atmosferă, să dau totul pe teren pentru echipa mea, cu emblema echipei la piept!”.
L-a simpatizat pe Andrei Ivan: „Mereu am vrut să am tricoul lui, era jucătorul meu favorit”
„Joc fundaș stânga de la început, de când m-am apucat de fotbal. Am o responsabilitate mare, trebuie să alerg, să bag piciorul, să nu-mi fie frică, să fiu tot timpul primul la minge, să alerg în față și înapoi. E greu, dar m-am obișnuit.
Mi-a plăcut de Marcelo pe acest post. În rest, îl idolatrizez pe Cristiano Ronaldo.
Dintre fotbaliștii români, îmi plăcea foarte mult de Andrei Ivan, era jucătorul meu favorit încă de când eram mic. Mereu am vrut să am tricoul lui și să fac o poză cu el, dar n-am putut niciodată să reușesc acest lucru, chiar dacă am mers la multe meciuri ale Craiovei”.
Simte că e în locul potrivit: „Antrenorii de la ACS FC Dinamo sunt foarte buni, printre cei mai buni din țară”
Momentan, Vlad evoluează pentru formația U16 a celor de la ACS FC Dinamo, un club a cărui menire, în teorie, e să puncteze la nivel juvenil:
„Anul acesta, îmi doresc să câștigăm Campionatul Național, să câștigăm Cupa și, totodată, să devenim mai buni. Iar la anul să facem același lucru.
Nu pot să spun că am început sezonul cu dreptul, dar, pe parcurs, eu zic că putem remedia prin muncă și ambiție.
Mulți din grupă sunt născuți în 2008, sunt mai mulți decât noi, cei născuți în 2009. Este puțin mai greu, unii adversari sunt mai mari, mari bine făcuți. Dar prin dăruire putem să le facem față tuturor, chiar dacă suntem mai mici. Derby-ul nostru este atunci când jucăm cu Școala de Fotbal Rapid”.
Antrenorii de la ACS FC Dinamo sunt foarte buni. Ne pregătesc foarte bine. Pot să zic că sunt printre cei mai buni din țară. Dacă facem tot ce spun ei și dacă suntem serioși și nu renunțăm, putem să ajungem undeva bine. Am mulți colegi, prieteni care au mers la diverse echipe, însă au renunțat, n-au putut duce la capăt visul lor.
- Vlad Poroineanu
Sacrificiile unei mame de fotbalist: „Week-end de week-end, naveta de la Lupeni la București”
Carmen Poroineanu, mama lui Vlad, asistentă medicală în Lupeni, a jucat un rol determinant în toată această perioadă, sacrificându-și timpul, uneori și serviciul, pentru a-i fi alături fiului la București. Cum a început totul, din perspectiva ei?
„Pot să zic că a fost destul de greu, repede, nu ne așteptam la asta. Imediat după ce a luat probele, marți, eram prin Vâlcea, mergeam acasă.
Am fost sunați de domnul Andrei că sâmbătă are nevoie de Vlăduț în București. Am ajuns acasă, am stat două zile, iar vineri noaptea am plecat înapoi spre București. După aceea, a urmat un turneu în Olanda, în ianuarie. Domnul antrenor ne-a sunat și ne-a spus că ar vrea să-l ia și pe Vlăduț.
Normal, i-am luat bilet de avion, a plecat cu echipa în Olanda. În februarie, în vacanța de o săptămână, au fost în cantonament undeva la Câmpulung. După aceea, week-end de week-end, după serviciu, ne urcam în mașină și veneam de la Lupeni la București. Făceam naveta.
Am făcut naveta la București toată perioada aceasta, până în luna iulie, când s-a încheiat campionatul”, a povestit mama lui Vlad Poroineanu, de multe ori cu glasul sugrumat de emoție.
„Pentru ca el să-și realizeze visurile, nu ținem cont de nimic!”
Doamna Poroineanu spune că familia nu s-a împotrivit în nicio secundă dorinței lui Vlad de a veni la București, cu toate costurile și impedimentele care au însoțit această mutare. Nu doar de natură financiară, ci și raportat la dinamica familiei, care, inevitabil, s-a schimbat radical:
„Din iunie, după perioada grea de navetă, de învățat, de pregătire... Vlad era în clasa a opta, urma Evaluarea Națională... L-am înscris la Liceul Mihai I, la clasa de fotbal. A urmat probele sportive.
Din momentul în care am venit cu depunerea dosarului pentru înscriere, Vlad a rămas de tot în București cu tatăl lui. De atunci, din 13 iulie, au început antrenamentele... Sală, antrenamente, acum face și individual.
Pentru ca el să-și realizeze visurile, nu ținem cont de nimic! Indiferent de ce ar vrea să facă în viață, noi, ca părinți, tot timpul vom fi alături de el.
Eu am rămas cu fetița la Lupeni, fiindcă și ea e în clasa a opta acum. Soțul e cu el în București. A fost foarte greu, nici acum nu s-a putut obișnui. E altă viață, este altceva în comparație cu locul de unde venim noi, un orășel mic, unde toată lumea se cunoaște, e altceva... Dar încet-încet ne vom obișnui”.
Traficul, bată-l vina!
Care i se pare cel mai mare inconvenient al vieții din București?
„Traficul de aici... De multe ori, facem 10 kilometri în mai mult de jumătate de oră. Dar ne-am obișnuit și cu asta. M-am gândit că nu mă voi descurca să conduc în București. Deocamdată, am reușit să-l duc peste tot și pe aici.
Singurul impediment este distanța foarte mare, fiindcă gândul e numai la el. Am zis că, dacă rămâne în București, voi veni mai rar... Dar se pare că tot am venit în fiecare week-end.
Nu m-am gândit că va ajunge să joace la București. Tot timpul m-am gândit că poate va renunța, poate va face altceva. Dar l-am susținut întotdeauna, în toate turneele am fost alături de el, de mic...La Reșița, Arena Națională, aici la București am stat și șapte zile cu el”.
Încep să visez și eu... Dacă niciodată n-am crezut că voi ajunge în București, acum tind să cred că el își va îndeplini visul, iar eu voi fi lângă el oriunde.
- Carmen Poroineanu, mama lui Vlad
„«Mami, uite, mi-a scris domnul antrenor»”
Carmen, mama puștiului, povestește cum a gestionat propunerea primită de fiul său în luna decembrie:
„Nu m-am gândit nicio clipă, am fost luată prin surprindere. Nici nu eram acasă când a fost contactat de domnul Andrei.
Nu știu exact cum l-au văzut, copilul a fost contactat pe Messenger. Când am ajuns acasă, mi-a zis: «Mami, uite, mi-a scris domnul antrenor de la ACS FC Dinamo. Mi-a lăsat un număr de telefon, dacă vrei să-l contactezi».
Copilul a susținut că i s-a spus că, la orice oră ar veni părinții acasă, să-l sune pe antrenor. L-am ascultat, ca de fiecare dată.
Am sunat, mi-a răspuns domnul Andrei Constantinescu (n.r. antrenor la ACS FC Dinamo), mi-a spus că ar vrea să-l vadă pe Vlăduț luni, într-un meci cu Viitorul Cluj. Zis și făcut! Am sunat, mi-am luat concediu, duminică am plecat spre București. Am fost cu Vlad la probe, iar marți am fost sunați că a luat probele. De atunci, am început cu naveta”.
„Au fost zile în care am făcut și 8 ore de la Lupeni”
Sunt peste 330 de kilometri între Lupeni și București, însă, din cauza infrastructurii deficitare, drumul se parcurge în minimum șase ore. Pentru Carmen Poroineanu, ruta a devenit ceva uzual în ultima perioadă:
„Fac cam șase ore de la Lupeni. Pe Dealul Negru au fost lucrări, sunt tot timpul accidente... Au fost zile în care am făcut și opt ore. Și asta o fac în fiecare week-end.
Zic mereu după ce plec de la el: «O să mai vin luna viitoare acum». Dar nu pot să nu vin! Acum sunt mai liniștită, e soțul meu cu el, iar domnul antrenor Andrei Constantinescu e ca un al doilea tată pentru el, la fel cum Sorin Corpadi a fost cu noi la Lupeni”, afirmă mama tânărului fotbalist, care încheie printr-o concluzie din adâncul sufletului, pe care doar părinții o pot înțelege pe deplin:
„Da, e costisitor sportul, dar ținând cont că asta a fost visul lui... Noi n-am ținut cont de nimic. Drumurile au fost foarte grele, asta a fost cel mai greu.
Dar și dacă ar sta pe tabletă tot ar fi costisitor! Investind în copilul tău pentru ceva serios, ceva ce-i place... Merită să faci orice!”.
Celelalte episoade din serialul „PASIUNE PURĂ”, proiect lansat de GSP în august:
)
)
)
)
)
)
)
)
