Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 07 octombrie 2024 23:07 / Actualizat luni, 07 octombrie 2024 23:18
Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, a anunțat că se va putea baza pe Clinton N'Jie (extremă), Aaron Boupendza (atacant) și Alexanxdru Dobre (extremă) la meciul cu Farul, din etapa viitoare a Superligii.
Rapid - Farul are loc pe 21 octombrie, după pauza pentru meciurile naționalelor. Șumudică a anunțat că N'Jie și Dobre sunt pregătiți să joace, iar situația lui Boupendza va fi rezolvată între timp.
N'Jie nu a fost pregătit fizic atunci când a semnat cu Rapid și încă nu a apucat dă debuteze. Alexandru Dobre abia a fost prezentat oficial, iar cazul lui Boupendza e mai complex, Rapid se judecă la FIFA cu Zamalek cu privire la transfer.
Șumudică, detalii despre N'Jie, Boupendza și Alexandru Dobre
„N'Jie va avea drept de joc după pauză, Dobre poate juca. Nu eu l-am văzut pe Dobre, dar mi-am dat acordul după ce mi-a fost propus. Mi-am dorit să vină. Avem nevoie de dubluri pe posturi. El e un jucător care a trecut pe la națională, are o explozie foarte bună.
Noi îi avem în benzi doar pe Petrila și pe Rareș Pop în acest moment. Nu doar eu decid la transferuri, dar am ultimul cuvânt și am spus «da».
Cred că situația lui Boupendza va fi rezolvată într-o săptămâna și va putea juca. El semnase o hârtie că e de acord cu propunerea lui Zamalek, nu a semnat niciun contract. În baza acelei hârtii nu au cum să câștige ei la FIFA. Oricum acordul acela expira în 3 zile, era expirat când a semnat cu noi”, a declarat Șumudică la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Liber de contract, Boupendza își dăduse acordul să semneze cu egiptenii de la Zamalek înainte să ajungă la Rapid, iar după ce a semnat cu giuleștenii echipa africană a decis să meargă la FIFA pentru a cere daune.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!