Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 18 octombrie 2024 23:14 / Actualizat sambata, 19 octombrie 2024 00:07
Cristiano Ronaldo (39 de ani), căpitanul naționalei Portugaliei, strânge 285 de milioane de dolari (263 de milioane de euro) până la finele lui 2024. Potrivit celebrei reviste Forbes, atacantul lusitan îl surclasează pe eternul rival, Leo Messi (Miami, 37), argentinianul urmând cu 135 de milioane $ (124 de milioane €). Podiumul americanilor este întregit de brazilianul Neymar (32, Al-Hilal), cu 110 milioane $ (101 milioane €).
Nicio noutate la vârful clasamentului mondial al câștigurilor înregistrate de cei mai bogați fotbaliști ai planetei. În continuare, în topul publicat recent de Forbes, Cristiano Ronaldo domină autoritar, cu 285 de milioane de dolari încasați în 2024.
216selecții și 133 de goluri are Cristiano Ronaldo la naționala Portugaliei. La cluburi, atacantul portughez a ajuns la 1.022 de partide, 767 de goluri și 241 de pase decisive
Cea mai mare parte a acestor bani, 220 milioane $ (203 milioane de euro), provine din salariul său de 60 de milioane de euro (65 de milioane $). Acestor fonduri li se adaugă și remunerațiile din contractele de publicitate, acordurile de sponsorizare și alte apariții în acțiuni de marketing sau din drepturi de imagine.
Cristiano, cu 150 de milioane de euro mai mulți bani decât Messi!
Lionel Messi se află la o mare distanță în urma lui CR7! Veniturile campionului mondial sunt estimate de „Forbes” la 124 de milioane de euro (135 de milioane $).
Salariul fostului star al celor de la Barcelona este de circa 55 de milioane € (60 de milioane $), iar 69 de milioane de euro (75 de milioane de dolari) îi intră din conturi din zona de marketing.
740de goluri și 356 de assisturi a reușit Leo Messi la echipele de club în 910 de partide. La naționala Argentinei, „La Pulga” are 189 de selecții și 112 goluri
Cel de-al treilea și ultimul din lumea selectă a jucătorilor cu venituri ce depășesc suta este Neymar. Fostul atacant al Barcelonei și al lui PSG a „făcut” în 2024 aproximativ 110 milioane $ (101 milioane de euro).
Harry Kane a ieșit în 2024 din primii zece jucători ca venituri
Spre deosebire de anul trecut, în care atacantul englez Harry Kane (31 de ani) prinsese o poziție în acest Top 10, acum niciun star din Bundesliga nu există!
Sadio Mané, alungat de Bayern și care evoluează din vara lui 2023 la Al-Nassr, ocupă locul al 9-lea, cu venituri de 48 de milioane de euro (52 de milioane dolari).
În spatele trioului magnific, apar Kylian Mbappé, Vinicius Jr. (ambii Real Madrid), Kevin De Bruyne și Erling Haaland (Manchester City) și Mohammed Salah (Liverpool).
Ceea ce este însă relevant e că există în ierarhia americanilor nu mai puțin de patru fotbaliști care s-au transferat în Arabia Saudită: Cristiano Ronaldo, Sadio Mané, Karim Benzema și Neymar.
TOP 10 FORBES AL VENITURILOR DIN 2024
1. Cristiano Ronaldo (39 de ani), Al-Nassr - 263 de milioane de euro (285 de milioane $)
2. Lionel Messi (37 de ani), Inter Miami - 124 de milioane de euro (135 de milioane $)
3. Neymar (32 de ani), Al-Hilal -101 milioane de euro (110 milioane $)
4. Karim Benzema (36 de ani), Al-Ittihad - 96 de milioane de euro (104 milioane $)
5. Kylian Mbappé (25), Real Madrid - 83 milioane de euro (90 milioane $)
6. Erling Haaland (24 de ani), Manchester City - 55 de milioane de euro (60 de milioane $)
7. Vinicius Jr (24 de ani), Real Madrid - 50 de milioane de euro (55 de milioane $)
8. Mohammed Salah (32 de ani), Liverpool - 48 de milioane de euro (53 de milioane $)
9. Sadio Mané (32 de ani), Al Nassr - 48 de milioane de euro (52 de milioane $)
10. Kevin De Bruyne (33 de ani), Manchester City - 36 de milioane de euro (39 de milioane $)