SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MARELE PREMIU AL MEXICULUI

Max Verstappen și Lando Norris, întepături după Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului

Max Verstappen și Lando Norris FOTO Imago Images
Max Verstappen și Lando Norris FOTO Imago Images

Articol de - Publicat luni, 28 octombrie 2024 10:21 / Actualizat luni, 28 octombrie 2024 10:36

Max Verstappen (Red Bull) și Lando Norris (McLaren), primii doi în clasamentul piloților, au avut parte în Mexic de un nou duel controversat, olandezul alegându-se cu 20 de secunde de penalizare. Singura lui sarcină este să mă învingă pe mine”, a spus britanicul după cursă. Conduc așa cum cred eu că trebuie să conduci”, a subliniat triplul campion mondial.

Rivalitatea recentă dintre Max Verstappen și Lando Norris a dus la un nou episod de dramă în Marele Premiu al Mexicului.

Carlos Sainz după cursa plină de evenimente din Mexic: „Pe Max ori îl depășești decisiv și agresiv, ori nu cred că îl depășești vreodată”
MARELE PREMIU AL MEXICULUI
Carlos Sainz după cursa plină de evenimente din Mexic: „Pe Max ori îl depășești decisiv și agresiv, ori nu cred că îl depășești vreodată”

La o săptămână după ce Norris a fost retrogradat în spatele lui Verstappen după ce a primit o penalizare pentru că l-a depășit pe rivalul său în afara pistei la Austin, olandezul a fost cel care a căzut în dizgrația comisarilor când l-a scos de pe pistă pe pilotul McLaren.

Britanicul l-a depășit pe Verstappen în virajul patru și a fost forțat să iasă în decor înainte ca pilotul Red Bull să părăsească pista în virajul opt, iar Norris a trebuit să părăsească din nou circuitul.

Comisarii i-au aplicat lui Verstappen două penalizări separate de 10 secunde pentru cele două incidente din viraje. Astfel că triplul campion mondial a încheiat cursa din Mexic pe șase, iar Norris pe doi, reducând distanța dintre ei în clasamentul piloților, unde ocupă locurile unu și doi, la 47 de puncte cu patru etape înainte de finalul sezonului.

După cursă, Lando și Max au fost întrebați despre ce s-a întâmplat pe circuit. „Nu cred că trebuie să spun prea multe. Intru într-o cursă așteptându-mă la o luptă grea cu Max. Este clar că nu contează dacă el câștigă sau ocupă locul doi, singura lui sarcină este să mă învingă. Vreau să am bătălii bune cu el, vreau să am acele bătălii dure, așa cum l-am văzut de multe ori, dar corecte”, a subliniat Lando.

Apoi a continuat: „Întotdeauna va fi la limită, întotdeauna va fi greu cu Max. Nu va face niciodată viața ușoară nimănui, mai ales mie în acest moment al anului. Totuși, ce s-a întâmplat aici nu a fost corect. El este într-o poziție foarte puternică în campionat. Nu are nimic de pierdut. Eu sunt concentrat doar pe mine, nu este treaba mea să-l controlez pe el, el știe cum să conducă. Cred că știe că a depășit limită”.

Max Verstappen: „Nu am de gând să plâng pentru asta”

Triplul campion mondial a subliniat că este mai îngrijorat de lipsa de ritm a mașinii sale Red Bull decât de penalizările primite. „Da, 20 de secunde este mult, dar nu am de gând să plâng pentru asta și nici nu am de gând să-mi împărtășesc opinia vizavi de ce s-a întâmplat”, a spus Verstappen.

Max a dezvoltat apoi: „Virajul patru a fost mai mult un semn de întrebare, virajul opt este ceea ce este. Dar asta nu este problema mea, problema mea este că suntem prea lenți. Acesta este motivul pentru care sunt pus în astfel de poziții”.

Concluzia lui Max a fost: „Conduc așa cum cred eu că trebuie să conduci. Săptămâna trecută a fost în regulă, săptămâna aceasta 20 de secunde de penalizare. Este ceea ce este. Viața merge mai departe. Eu doar continui să concurez”.

În clasamentul piloților, Max Verstappen rămâne pe primul loc cu 362 de puncte, urmat de Lando Norris cu 315 și de Charles Leclerc cu 291 p. Ierarhia constructorilor este condusă de McLaren cu 566 de puncte, urmată de Ferrari cu 537 de puncte și de Red Bull cu 512 p.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
aaricipogonici
aaricipogonici  •  28 Octombrie 2024, 13:49
Postat de usernoname pe 28 Octombrie 2024, 10:59

Daniel Popa nu are ce cauta la Steaua, sa plece ca e cel mai slab atacant din campionat iar Barligea nu stiu cum poate fi suspendat, e atacant, trebuie sa-si revizuiasca comportamentul. Nu e normal ca deja sa fie suspendat.

***, tot ***: tot la coada pentru butelii

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  28 Octombrie 2024, 11:44
Postat de usernoname pe 28 Octombrie 2024, 10:59

Daniel Popa nu are ce cauta la Steaua, sa plece ca e cel mai slab atacant din campionat iar Barligea nu stiu cum poate fi suspendat, e atacant, trebuie sa-si revizuiasca comportamentul. Nu e normal ca deja sa fie suspendat.

Se stie ca voi fcsbistii sunteți oricum in degringoladă totală, dar sa aduci vorba de un no name de-al ciobanului cand in articol e vorba de campioni modiali la formula 1, e hilar!:)

usernoname
usernoname  •  28 Octombrie 2024, 10:59

Daniel Popa nu are ce cauta la Steaua, sa plece ca e cel mai slab atacant din campionat iar Barligea nu stiu cum poate fi suspendat, e atacant, trebuie sa-si revizuiasca comportamentul. Nu e normal ca deja sa fie suspendat.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează