SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  POVESTEA UNEI LEGENDE

SPECIAL 10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu

Bela Karoly în 2014, vorbind la o conferință despre sport în Texas
Bela Karoly în 2014, vorbind la o conferință despre sport în Texas

Articol de - Publicat duminica, 17 noiembrie 2024 10:28 / Actualizat duminica, 17 noiembrie 2024 10:40

Bela Karolyi, 82 de ani, a murit noaptea trecută, după ce a pierdut lupta cu maladia Alzheimer. Gazeta trece în revistă câteva momente speciale din controversata viață și carieră a fostului antrenor al Nadiei Comăneci.

Geza Poszar, fostul coregraf al lotului de gimnastică în mandatul lui bela Karolyi, a vorbit în presa americană despre metodele violente folosite de Bela și Marta Karoly în pregătirea fetelor. Episoadele sălbatice rostogolite în spațiul public, după mărturii cutremurătoare ale fostelor gimnaste, reprezintă însă numai o parte dintr-un puzzle al unei personalități controversate, care a marcat istoria sportului mondial. Gazeta îți prezintă azi câteva instantanee speciale din profilul lui Bela Karolyi.

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Geza Poszar, Marta Karoly, Nadia Comăneci și Bela Karoly, cvartetul care a scris o istorie tumultuoasă în cartea sportului mondial

1. Profesori de educație fizică în Valea Jiului: „Nu aveam sală de sport”

După absolvirea Institutului de Educație Fizică din Cluj, Bela Karolyi a locuit câțiva ani în Valea Jiului, împreună cu soția, Marta. Ambii au activat ca profesori de sport, la Vulcan și Lupeni, orașe despărțite de 12 kilometri. Aici s-au și căsătorit în 1963. Pentru Bela Karoly a fost o ocazie să meargă pe firul genealogic al familiei sale, căci bunicii săi fuseseră profesori tot în Vulcan.

Publicat în 1994, volumul autobiografic „Fără teamă: puterea, pasiunea şi politica unei vieţi în gimnastică” conține povești ale acelor vremuri de început: „În fiecare zi am organizat o activitate diferită pentru elevi - în unele zile aveam meciuri de fotbal sau turnee de volei, în alte zile meciuri de rugby. Ne-am simţit foarte bine până când iarna a lovit puternic. Era un frig aspru şi nu puteam lăsa copiii să se mai joace în aer liber - când se udau, nu aveau în ce să se schimbe. Nu aveam sală de sport şi, când nu am mai putut ţine lecţii în aer liber, a trebuit să găsesc o modalitate de a crea o zonă de educaţie fizică în interior”. Așa a început Karolyi să se apropie de gimnastică.

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Imagine din 1964: Bela Karoly (primul din dreapta, jos) în postura de handbalist, în Valea Jiului. Foto: gddhd.ro

2. Protectorii lui Bela: premierul Ilie Verdeț și secretarul FRG, Francisc Lovy

Bela Karoly a ajuns la Onești în primăvara lui 1968, iar pe parcurs ”a făcut tot pentru a prelua grupa Nadiei. A reușit pentru că a beneficiat de un ajutor important din partea lui Francisc Lovy, secretarul general adjunct al federaţiei, care avea o afinitate faţă de Karoly”, după cum povestea pentru GSP, în 2011, fostul președinte al federației, Nicolae Vieru. De asemenea, Karoly și-a asigurat o libertate de mișcare prin relația legată cu premierul Ilie Verdeț, grație căreia o ocolea și pe Elena Ceaușescu.

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Premierul comunist Ilie Verdeț (în centru) alături de Ceaușescu într-o vizită de lucru

Fostul coregraf al lotului olimpic, Geza Poszar, a relatat într-un interviu pentru Playsport cum s-a sudat conexiunea cu Verdeț: „Ne-a vizitat în cantonament înainte de Olimpiada de la Montreal. El provenea din neam de mineri, tatăl lui Bela fusese tot miner, la Petroșani, așa că, descoperindu-și acest filon comun, au dezvoltat o relație foarte apropiată. Iar legătura se cultiva prin șeful de cabinet al lui Verdeț, tovarășul Hanea, care primea o grămadă de cadouri de prin deplasările noastre externe”.

Bela reușea să țină în șah toată federația și să facă o grămadă de aranjamente, la umbra asigurată de protecția premierului Ilie Verdeț
Geza Poszar, fost coregraf lot olimpic

3. Paris, 1974: Bela le ajută viclean pe Nadia și Teodora să fure show-ul de la Turișceva!

În octombrie 1974, la o sesiune demonstrativă la Paris, Bela Karolyi a instrumentat o scenetă incredibilă pentru a le permite Nadiei Comăneci și Teodorei Ungureanu să-și etaleze calitățile. Organizatorii au rămas stupefiați când România a trimis la eveniment două puștoaice de 13 și 14 ani, pe care le-au redirecționat inițial să participe la o competiție pentru juniori, într-o altă sală.

Karolyi le-a readus însă pe fete pe ”terenul” principal, unde evolua inclusiv vedeta incontestabilă a momentului, sovietica Ludmila Turișceva, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană. Iar după ce aceasta, ultima din tură, și-a încheiat exercițiul la sărituri, a împins-o efectiv pe Nadia pe circuit, prin surprindere, îndemnând-o să facă o „Tsukahara”, săritura cu o rotație spectaculoasă. A repetat scenariul apoi la bârnă, păcălind vigilența gazdelor, în timp ce publicul a început să aplaude frenetic aparițiile neașteptate ale mogâldeței din România.
Peste numai șapte luni, Nadia o va spulbera pe Turișceva la Europenele de la Skien: 4 aur și 1 argint versus 1 bronz! Comăneci exploda, final de drum pentru ucraineancă.

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Nadia Comăneci a explodat la Europenele de la Skien, în 1975, unde a pus-o în umbră pe Turișceva

4. Schimbare de identitate între Lavinia Agache și Ecaterina Szabo: soții Karolyi numiți trișori!

În ianuarie 1981, Bela și Marta Karolyi au girat o afacere urâtă ticluită la București: s-au prezentat în SUA, la „International Gymnastics Classic”, cu Lavinia Agache pe post de Ecaterina Szabo! Prima a intrat în SUA cu pașaportul colegei sale și a participat în competiție cu o identitate falsă.

Americanii și-au ridicat semne de întrebare, dar faptul că fizionomia fetelor era asemănătoare i-a păcălit pe organizatori. De ce a procedat așa România: exista un contract cu americanii prin care se garanta prezența lui Szabo! Dar soții Karoly au preferat să o ducă în America pe Agache, cu concursul autorităților comuniste de la București!

Două luni mai târziu, ambele sportive ajungeau la un alt turneu demonstrativ în SUA, când adevărul a ieșit la iveală. S-a întâmplat să fie exact momentul evadării în SUA a soților Karolyi, care, în primele luni de viață peste Ocean, au fost „bombardați” în presă cu acuze de trișori din partea lui Don Peters, antrenorul de atunci al lotului olimpic al SUA.

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Ecaterina Szabo și Lavinia Agache, primele două din stânga, eroine fără voie la un fals de identitate în SUA, în 1981. Foto: facebook

5. A acaparat podiumul la Fort Worth și poza de un milion de dolari cu Kerri Strug

Bela Karolyi a adunat în carieră numeroase episoade de atitudine neconvențională, care i-au creat aura unui personaj aparte. După Mondialul de la Fort Worth 1979, când România a obținut primul titlu suprem pe echipe, Karoly a spart cutuma care indica faptul că pe podium cu fetele urcă o antrenoare. A lăsat-o pe Marta pe margine și a mers împreună cu echipa (Comăneci, Dunca, Eberle, Ruhn, Turner, Vlădărău) pe cea mai înaltă treaptă, la acordarea medaliilor de aur și intonarea imnului.

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Bela Karoly pe podiumul mondial de la Fort Worth, alături de fetele care au cucerit primul titlu suprem pe echipe din istoria gimnasticii românești

Un gest neașteptat a făcut și la JO Atlanta 1996, când era antrenorul lotului american, medaliat cu aur pe echipe. A dus-o în brațe pe podium pe Kerri Strug, care concurase accidentată, dar a contribuit apoi decisiv la titlul olimpic.

Poza cu Kerri Strug a apărut pe prima pagină în toate ziarele din SUA. I-am și spus lui Bela: «Fotografia asta valorează un milion de dolari!». Un antrenor american n-ar fi făcut acel gest neobișnuit
Geza Poszar, fostul coregraf al lotului olimpic România și SUA

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Imaginea de un milion de dolari, cu Bela Karoly purtând-o spre podium pe Kerri Strug la JO Atlanta 1996

6. „Cazul Eberle”. „Ne bătea până la sânge. «Te aperi, proasto?»”

De-a lungul anilor, în jurul soților Karoly s-a adunat o colecție impresionantă de acuze referitoare la tratamentele violente aplicate gimnastelor cu care au lucrat în România și SUA. Iar mărturia cea mai tulburătoare i-a aparținut Emiliei Eberle, pe care Bela o vedea drept urmașa Nadiei Comăneci pe scena mondială.

Într-un interviu oferit în 2022 pentru portalul playsport, Eberle, 16 medalii la JO, CM, Europene sau Cupe Mondiale, a relatat momente înfiorătoare trăite la lotul olimpic, înaintea retragerii din 1983.

Iată, bunăoară, prima întâlnire cu Bela Karolyi, la Onești, după JO Montreal 1976: „Era un munte de om! Am început să tremur. Ne-a arătat camera în care voi locui la cămin, cu patru paturi în încăpere. Eram tare slăbuță, iar mama mi-a lăsat o chiflă în sertar, m-a mângâiat și a fugit la tren, că n-a avut decât o oră la dispoziție. Numai ce-am apucat să-mi deschid valiza ca să-mi aranjez lucrurile, când Bela a intrat valvârtej în cameră, a deschis sertarul, a luat chifla și mi-a dat o palmă de-am zburat! Am fost șocată. Am început să plâng. Urla la mine: «Dacă te mai prind o singură dată că mănânci așa ceva, te omor!». Tot universul meu s-a prăbușit încă din prima zi la Onești. Era cu totul altceva decât îmi imaginasem din imaginile de la televizor”.

Pentru mine e foarte greu să explic ce-am trăit și ce-am simțit. Bătăi, înfometări. Când terminam un concurs fără să încasez o bătaie eram cea mai fericită. Știam că ne bătea până la sânge dacă am fi căzut de pe bârnă sau dacă aveam un ușor dezechilibru sau cine știe ce alt motiv
Emilia Eberle, 2022, pentru playsport.ro

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Emilia Eberle într-un puzzle al unei cariere dominate de sălbăticiile din culise ale soților Karoly. Foto: facebook

Și încă un moment de la JO Moscova 1980, unde Eberle a obținut argintul pe echipe și la paralele: „Când mă urcam pe aparat, aveam în minte la fiecare mișcare doar gândul că trebuie să mă prezint imediat la baie dacă greșesc. Știam că urmează o bătaie strașnică. La Olimpiada de la Moscova aș fi putut câștiga bârna. Am căzut însă la un element, pe care cred că l-am ratat doar de două ori în viața mea. Dar am ratat fiindcă eram complet dominată de temerea că voi fi bătută și înfometată. Conform ordinelor, m-am dus imediat la baie, unde mă aștepta Marta”.

Urmarea: „M-a bătut crunt! Crunt! Norocul meu a fost că a venit acolo coregraful Geza Poszar, care m-a salvat. Nici n-aveam voie să mă apăr. Am ridicat mâna odată ca să mă protejez, fiindcă mă durea foarte tare în locul în care dădea Bela, după cap. Mi-a luat mâna și a început să mă înjure: «Ce? Te aperi, proasto?»”.

Am vrut să mă sinucid pe la 13-14 ani. Nu mai rezistam deja. Am plecat cu două colege în gară la Deva, unde ne mutaserăm de la Onești. Hotărâserăm să ne aruncăm în fața trenului. Dar când am văzut locomotiva aia așa mare, mi-am zis: «Doamne ferește! Am acasă niște părinți care mă iubesc enorm. Ce-o să facă fără mine?». A fost o chestie de o fracțiune de secundă. Gândul la ai mei m-a oprit în ultima clipă
Emilia Eberle, 2022, pentru playsport.ro

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Emilia Eberle alături de fostul coregraf al lotului olimpic, Geza Poszar, omul care a salvat-o de multe ori din mâinile soților Karoly. Foto: facebook

7. „Dosarul Moceanu”. Tatăl - instrument de abuz. „Marta a lovit-o cu telefonul în cap”

În 2017, Dominique Moceanu, gimnasta americană cu origini românești, a povestit pentru CNN calvarul trăit la lotul olimpic SUA sub comanda soților Karoly. Ea a făcut parte din echipa care a cucerit aurul olimpic la Atlanta 1996.

”Îmi ziceau «porcușor» și «graso». Cei doi Karoly m-au hăituit pe plan personal și emoțional. L-au folosit pe tatăl meu pe post de instrument de abuz”, povestea Moceanu. Ea a obținut ulterior ordin de restricție față de părintele său, care o agresa după ce antrenorii îi relatau că fata nu se supunea disciplinei și regulilor de la lot.

Am asistat la un incident când Marta i-a dat cu telefonul în cap lui Dominique. Iar la Mondialele din ‘95 în Japonia, Bela nu era mulțumit cum se pregătește fata, că s-a cam îngrășat. L-a chemat pe taică-su, pe Dimitri, a făcut-o în toate felurile pe copilă, adusă la întrevedere. Când tatăl a început să țipe la ea și i-a ars o palmă de față cu Bela, am crezut că i-au zburat dinții
Geza Poszar, fost coregraf lot olimpic, 2021

8. Revolta de la Moscova 1980: Ceaușescu înfuriat de scandalul produs de Karoly la Olimpiadă

La JO Moscova 1980, Bela Karoly a fost protagonistul unui episod care-l putea costa libertatea. Dar i-a grăbit, de fapt, evadarea în SUA, în martie 1981.
În concursul de individual compus, Nadia Comăneci și Elena Davîdova au mers umăr la umăr până la ultimul aparat în cursa pentru medalia de aur. La bârnă, Nadia avea nevoie de un 9,95 pentru a-și asigura locul 1, dar, după un exercițiu perfect pe „puntea suspinelor”, s-a trezit din partea juriului cu un 9,85 care o plasa pe treapta de argint!

Asta se întâmpla după aproape 30 de minute de așteptare pentru afișarea notei, timp în care Bela Karoly a intrat în coliziune cu arbitrii, iar apoi a vorbit public despre „furtul” organizat în favoarea sportivei sovietice.

Nadia a reuşit un concurs de excepţie şi la Olimpiada de la Moscova, din '80. Era într-o formă foarte bună şi atunci. Dar totul era pregătit. Arbitrele au avut grijă să restabilească vechea ierarhie. Nu se putea ca o româncă să rămână atât de mult în vârf. Dar uite că a rămas acolo şi după zeci de ani!
Bela Karoly, pentru gsp.ro, 2011

La întoarcerea în țară, Ceaușescu i-a primit cu răceală pe cei din delegație, contrariat de scandalul făcut la Moscova de Karoly, văzut ca un incident cu tușe diplomatice. Se întâmpla într-un moment de încălzire a relațiilor cu Kremlinul, sub președinția lui Brejnev. Regimul a blocat o perioadă finanțarea pentru centrul olimpic de gimnastică, iar Bela s-a temut că va fi chiar arestat.

În martie 1981, pe fondul unei degradări a relațiilor cu conducerea FRG și cu autoritățile, cu Nadia în apusul carierei și cu protecția premierului Ilie Verdeț estompată, soții Karolyi, împreună cu coregraful Geza Poszar, au rămas în SUA la capătul unui turneu demonstrativ cu lotul olimpic, producând un veritabil cutremur la București.

+21 FOTO

9. Urmărit și controlat de Securitate: „N-a mai rămas chilot peste chilot”

Pe fondul ascensiunii lui Bela Karoly, Securitatea a căutat în primă fază să-l racoleze ca informator, în 1975. „Au încercat, dar le-am dat înscrisuri de circumstanţă de prin străinătate şi s-au convins repede că nu se pot baza pe mine”, relata antrenorul după Revoluție.

Ulterior însă, a devenit subiectul unui dosar de urmărire sub indicativul „Katona”. Și au urmat inclusiv o serie de măsuri specifice de supraveghere, detaliate în documentele existente la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS):
- recrutarea de surse din rândul antrenorilor, tehnicienilor şi personalului care îşi desfăşurau activitatea în gimnastică, din rândul factorilor de conducere din domeniul sportului şi învăţământului, precum şi al legăturilor create de antrenor în afara sferei sale profesionale;
- introducerea unor mijloace speciale de tehnică operativă (n.r. aparatură de interceptat convorbiri telefonice) la domiciliul soţilor Károly şi la locurile de cantonament din ţară;
- dirijarea surselor pe lângă obiectiv şi propunerea de însoţire a tehnicianului de către un ofiţer de securitate, sub acoperirea de instructor sportiv, cu sarcini prioritare de prevenire.

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
În timp ce soții Karoly erau plecați în deplasări, Securitatea scotocea prin locuința lor din Onești

Iar o notă din februarie 1977 releva modul în care soții Karoly erau monitorizați de Securitate: „(...) s-a organizat şedinţa cu tov. secretar Roşu şi o altă şedinţă de partid unde tov. secretar Toma i-a admonestat public denigrându-i pe ei şi munca lor. Aceste acţiuni publice sunt completate de multe alte şicane zilnice, care le fac şederea în oraş de nesuportat: li s-a tăiat lumina, telefonul le-a fost închis, magazinul alimentar «MERCUR» a refuzat să le primească comenzile; pe fetiţă nu au mai primit-o la cămin; cât timp au fost plecaţi la Felix şi Borşa, Securitatea le-a făcut percheziţie în casă; au deranjat totul de nu au mai găsit chilot lângă chilot, iar în unele camere au fost desprinse porţiuni din parchet şi apoi relipite cu prenandez”.

10. Găselnița de la Los Angeles 1984: permis de personal de întreținere pentru a fi lângă Mary Lou Retton!

Primul mare succes repurtat în SUA a fost aurul olimpic cucerit de Mary Lou Retton la individual compus, la JO Los Angeles 1984. Se întâmpla la trei ani după ce ceruse azil politic în America.
Dar Bela Karoly avea numai statut de antrenor personal al lui Retton, fără permisiunea de a sta pe parchetul sălii în timpul concursului. Echipa era condusă oficial de coordonatorul Dan Peters și un secund. Bela a obținut însă un permis de acces în sală în calitate de personal de întreținere, putând astfel să ajungă până la marginea tribunelor, exact în apropierea sportivelor!

10 episoade cu Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, care a decedat noaptea trecută: de la bătăile crunte aplicate sportivelor până la „clientul” Securității lui Ceaușescu
Bela Karoly și Mary Lou Retton la marginea scenei de concurs de la Los Angeles 1984. Foto: Getty

Iar Mary Lou Retton a venit deseori la margine să se consulte cu Karoly, ceea ce a declanșat valuri în media și în sânul lotului. Dar imaginile cu Karoly și Retton au făcut atunci deliciul zilelor de concurs, cu un antrenor român stăpânind arta de a atrage privirile asupra sa pentru a-și crește faima și notorietatea.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, ironic, imediat după eliminarea din Cupă: „Așa de afectat sunt că nici poftă de mâncare nu mai am”
Cupa Romaniei
Gigi Becali, ironic, imediat după eliminarea din Cupă: „Așa de afectat sunt că nici poftă de mâncare nu mai am”
Cum răspunde Gigi Becali afacerii Șucu la Genoa: „Eu am vrut să-i cumpăr pe ei”
Superliga
Cum răspunde Gigi Becali afacerii Șucu la Genoa: „Eu am vrut să-i cumpăr pe ei”
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
Superliga
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (14)
Sevilla7mai
Sevilla7mai  •  18 Noiembrie 2024, 14:14
Postat de _Van_Basten pe 18 Noiembrie 2024, 13:05

Da, e plin de durere. Un mesaj de complezenta si atat.

N-ai inteles nimic din mesaj. Bari campii in continuare.

_Van_Basten
_Van_Basten  •  18 Noiembrie 2024, 13:05
Postat de Sevilla7mai pe 18 Noiembrie 2024, 11:50

Vorbim de valoarea antrenorul Karoly. Citeste mesajul pe care l-a trimis Nadia Comaneci dupa disparitia acestuia. Nu mai bate campii!

Da, e plin de durere. Un mesaj de complezenta si atat.

Jay2024
Jay2024  •  18 Noiembrie 2024, 12:31
Postat de Sevilla7mai pe 18 Noiembrie 2024, 11:46

Eu stiu doar atat ca SUA, sub comanda lui Karoly, a dominat după '90 gimnastica mondiala feminina la nivel mondial si olimpic. Nu mai abera ca esti baiat mare. Trebuie sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, respectiv sa recunostem ca Bela Karoly a fost cel mai mare antrenor din gimnastica ever.

Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului. Niste pumnale in spate... :) Bela Karoly s-a retras in 1996 din antrenorat. Numara tu, in rest, ca vad ca iti place matematica.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează