Articol de Maria Olteanu - Publicat vineri, 15 noiembrie 2024 11:18 / Actualizat vineri, 15 noiembrie 2024 11:42
Divizionara secundă CSM Focșani se află pe marginea prăpastiei. Echipa pare să nu găsească soluții de a depăși o perioadă extrem de complicată, iar acum a luat decizia de a-și anula meciul amical pe care îl avea programat sâmbătă, 16 noiembrie, în pauza competițională dedicată partidelor echipei naționale.
Locul 19 în Liga 2, nou-promovata CSM Focșani ar fi trebuit să joace sâmbătă o partidă test cu Ceahlăul Piatra Neamț, de la ora 12:00, dar meciul nu se va mai disputa. Totul a fost anulat, la solicitarea clubului gazdă, care nu a oferit explicații suplimentare.
Focșănenii au luat această decizie cu câteva zile înainte de meci, iar joi au făcut public anunțul. În spatele acestei hotărâri se pare că ar sta un protest al jucătorilor de la CSM Focșani, neplătiți de 3 luni.
CSM Focșani, probleme financiare mari
„Meciul amical de fotbal programat sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 12.00, pe Stadionul Milcovul din Focșani, în compania echipei CSM Ceahlăul Piatra Neamț, nu se va mai disputa. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a fost mesajul scurt transmis de gazde.
Potrivit liga2.ro, decizia de a nu mai juca acest meci a aparținut vestiarului, ca semn de protest pentru uriașele probleme financiare, care împing clubul spre un iminent faliment.
Clubul este conștient de toate aceste probleme, jucătorii nu au mai primit salariile din iulie, iar fotbaliștii au înștiințat la mijlocul săptămânii că refuză să ia startul în amicalul programat. După această pauză competițională, CSM Focșani ar trebui să joace sâmbăta viitoare, pe 23 noiembrie, cu Metaloglobus, în etapa a 14-a din Liga 2.
Din cauza problemelor financiare, jucătorii nu sunt singurii afectați. Venit în vară pentru a redresa echipa, președintele executiv, Daniel Mahu Moisii, și-a dat demisia, fără a mai vedea vreo cale de salvare.
Am mai stat o perioadă să dau o mână de ajutor, dar am decis să plec definitiv, pentru că nu mai puteam sta. Nu e niciun secret. Sunt trei salarii restante pe 25 noiembrie. Dar la mine e ceva mai grav, pentru că am adus și bani de acasă. Pe lângă faptul că mi-am plătit motorina și chiria la Focșani, am mai pus niște bani de la mine și am plătit câteva arbitraje la juniori, am mai cumpărat câteva ceva pentru echipa mare, din cauză că echipa nu are bani de foarte mult timp
- Daniel Mahu Moisii
Problemele financiare se văd și în forma sportivă a echipei. CSM Focșani ocupă locul 19 după 13 etape, cu 10 puncte. Sorin Colceag, fostul antrenor secund de la Dinamo, a preluat echipa în urmă cu 5 etape, perioadă în care a înregistrat două victorii și 3 eșecuri.