SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI

Hushovd vrea "tricoul verde"

Articol de - Publicat vineri, 04 iulie 2008 00:00

Cîştigător al tricoului de cel mai bun sprinter acum trei ani, norvegianul Thor Hushovd ţinteşte din nou ierarhia pe puncte din Turul Franţei

Cîştigător al tricoului de cel mai bun sprinter acum trei ani, norvegianul Thor Hushovd ţinteşte din nou ierarhia pe puncte din Turul Franţei

După ce a aflat că Tom Boonen şi Daniele Bennati nu vor putea lua startul în Brest pentru a 95-a ediţie din Turul Franţei, ciclistul de 30 de ani al celor de la Crédit Agricole şi-a calculat şansele pentru un nou "tricou verde".

"Sînt foarte mulţi sprinteri de succes care au rămas în Turul Franţei", a spus prevăzător Hushovd. "Uitaţi-vă la Robbie McEwen, care a apărut de nicăieri în Turul Elveţiei şi a zdruncinat tot plutonul. Lumea spune că îi va fi greu fără tren de sprint, fiindcă toată echipa se concentrează pe victoria de final a lui Cadel Evans, dar el nu a avut niciodată nevoie de oameni pentru a conduce un ritm susţinut", a continuat rutierul. "Erik Zabel este un om pe care trebuie să îl cauţi în vîrful plutonul la sprinturi şi sosiri pe munte mediu. Nu mai menţionez de armata de la High-Road, cu Mark Cavendish, Gerald Ciolek, Bernhard Eisel...etc. Şi Gert Steegmans m-a bătut de două ori în etape din Paris-Nice, deci Boonen nu era singura ameninţare de la QuickStep", a concluzionat norvegianul.

În altă ordine de idei, australianul de la Silence-Lotto, Robbie McEwen a acordat un interviu pentru Sportwereld, în care a vorbit despre lipsa numelor mari la sprint şi despre speranţa celor de la High-Road, "Super-Cave": "Cavendish îmi aduce aminte de mine în tinereţe. Este o mare diferenţă între noi şi ceilalţi sprinteri. Noi vedem găurile din vîrful plutonului, ştim cînd să atacăm şi cum să ne protejăm de vînt. El este omul prezentului, nu al viitorului. Nu ne afectează lipsa lui Boonen, Petacchi sau Bennati, noi ne vom bate acolo sus".

Turul Franţei debutează mîine cu o etapă valonată de 197.5km, între Brest şi Plumelec. Toate detaliile cu un simplu click aici.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Nationala
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Campionate
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (1)
 •  04 Iulie 2008, 16:25

Astia l-au uitat pe Freire :)) ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează