FOTBAL  »  Superliga  »  INTERES

Curtean vizat

Articol de - Publicat joi, 11 septembrie 2008 00:00

Campioana s-a interesat de mijlocaşul Gazului, Alex Curtean (21 de ani), jucător evaluat la 1,3 milioane de euro

Mijlocaşul Mediaşului, Alex Cur­tean (21 de ani) a intrat în aten­ţia Stelei şi a Hertei Berlin, iar recent campioana CFR Cluj s-a interesat de un transfer. Un oficial al Gazului a dezvăluit ieri că feroviarii au evitat să intre la negocieri, pentru că nemţii de la Herta Berlin au avansat o propunere oficială. “Nemţii plăteau 300.000 de euro pentru un împrumut, apoi încă un mi­lion de euro. Nu am ajuns la un acord în privinţa procentelor dintr-un transfer ulterior şi a căzut totul, în ultima jumătate de oră a cam­pa­niei de transferuri!”, a adăugat oficialul Mediaşului.

Alex Curtean va fi monitorizat de CFR pînă la finalul turului. “Am rămas la Gaz Metan şi cred că e mai bine să adun cît mai multe jocuri în Liga 1. Mă concentrez pe meciurile noastre, iar din iarnă, mai vedem”, a declarat Curtean.

Chelsea în inspecţie
O delegaţie a clubului londonez formată din 12 persoane a vizitat în aceste zile Clujul. Reprezentanţii lui Chelsea au stabilit locaţiile în care se vor caza jucătorii, oficialii şi chiar şi suporterii lui “The Blues”. Englezii au fost însoţiţi şi de un oficial al Poliţiei din Londra, care a dorit să vadă con­diţiile de securitate de la stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, precum şi traseul fanilor prin oraş-stadion.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Olanda - Ungaria, în Liga Națiunilor » Weghorst a deschis scorul la Amsterdam imediat după reluarea jocului
Campionate

Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Nationala

Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Comentarii (9)
 •  11 Septembrie 2008, 12:05

ar fi benefic pentru fotbalul romanesc,ca transferul lui curtean la cfr sa se realizeze.ar fi sooper.FORZZA STEAUA!!!FORZZA ROMANIA!!!

 •  11 Septembrie 2008, 11:33

nu are rost sa comentez...nu merita deranjul..

 •  11 Septembrie 2008, 11:28

da ce conteaza de cati ani tine cu o echipa ? daca eu de ex azi mah gandesc ca imi place Petrolul Ploiesti, ce ai tu de acolo ?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează