FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSM PLOIEŞTI

Decimaţi pentru jocul de Cupă

Articol de - Publicat marti, 23 septembrie 2008 00:00

Pentru meciul de miercuri din Cupa României cu echipa secundă a Stelei, antrenorul liderului la zi în B 1, Valeriu Răchită, are destule probleme de efectiv. Nu mai puţin de patru jucători sunt accidentaţi, Cristi Vlad, Cataramă, Vodiţă şi Laurenţiu Florea neputând evolua mâine după amiază. În aceste condiţii, după o discuţie  şi cu suporterii, tehnicianul a decis că echipa sa va acorda toată atenţia parcursului din campionat pentru că există un culoar extrem de favorabil către promovare.

"Dorim să ne calificăm mai departe în Cupa României, dar nu putem sacrifica promovarea pentru Cupă", a spus tehnicianul de la CSM.

Răchită este susţinut şi de fani. Pe site-ul suporterilor ploieşteni, peste 70 la sută din cei care au participat la un sodaj au răspuns că cel mai bine pentru CSM FC Ploieşti ar fi ca echipa să se axeze în special pe meciurile de campionat.

Fără suporteri în Ghencea?

„Le-am spus liderilor galeriei noastre că ar fi mai bine să nu meargă în Ghencea. Am informaţii că anumite aripi ale galeriei steliste vor încerca o răfuială a cu fanii noştri. Or, în aceste condiţii, cum noi mai avem un avertisment după meciul de pe Ilie Oană cu Petrolul, nu dorim să ajungem la o nedorită suspendare a terenului propriu”, a spus Valeriu Răchită.

Tehnicianul le-a acordat elevilor săi, ca o recompensă după victoria din Regie, cu Sportul Studenţesc, o zi în plus de odihnă, primul antrenament al săptămânii urmând să se deruleze astăzi după amiază şi să fie urmat de intrarea în cantonament.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (7)
 •  23 Septembrie 2008, 23:50

Da' nici nu stiti cat de mult ne intereseaza pe noi cupa. Obiectivul nostru a fost, este si va ramane in 3 ani in liga intai, nu cupa romaniei. Ca se va intampla in doi ani, asta e alta poveste. Iar ptr. astia care se lauda cu lalele, ce e cu voi mai copilelor, aveti verdeturi in loc de scule?

 •  23 Septembrie 2008, 21:51

chiar dak nu ajung la meci sunt alaturi de baieti si sper k vor obtine viktoria,iar celor care se vor duke sa sustina echipa faceti show fratiilor k la sportu fortza petrolul52'

 •  23 Septembrie 2008, 19:55

Chiar asa adica noi mergem peste tot . O sa fim cel putin 500 in meciul de cupa dar nu avem loc dak se joaca pe teren sintetic .. nici nu sunt tribune .. pacat in fine dak stelistii or sa vina sunt bineveniti eu singur nu ma supar .. din contra ma bucur sa le dau un meci de box :D si chiar mai calca vreunu la meciul cu otopeni la PLOIESTI ? :DDDDDDDD mai bn numai veniti ca ramaneti fara dinti baieti FORZA PLOIESTI

Vezi toate comentariile (7)
Comentează