INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  COPA AMERICA

FOTO Supergol și la Copa America! Vedeta lui Milan a uimit asistența

Christian Pulisic în meciul cu Panama / Sursă foto: Imago Images +6   FOTO
Christian Pulisic în meciul cu Panama / Sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 24 iunie 2024 12:40 / Actualizat luni, 24 iunie 2024 13:18

Christian Pulisic, 25 de ani, mijlocașul ofensiv al celor de la AC Milan, a punctat splendid în victoria Statelor Unite în fața Boliviei, 2-0, în Grupa C de la Copa America. Vedeta americanilor a „lovit” după doar trei minute, de la marginea careului, „catapultând” mingea aproape de vinclu. 

„Bijuteriile” reușite în primele zile de la EURO 2024 își găsesc corespondent și pe alt continent, în cealaltă competiție majoră care se desfășoară în această perioadă, Copa America. Duelul SUA - Bolivia a avut parte de o reușită de pus în ramă. 

SUA, mare favorită în fața Boliviei, a început extraordinar partida disputată duminică noapte spre luni, pe AT&T Stadium din Arlington, Texas.

Christian Pulisic, concurență pentru „capodoperele” de la EURO 2024

Pulisic a cules mingea la un corner bătut scurt de „yankey”, a avansat perpendicular pe poartă și l-a învins pe goalkeeper-ul advers cu un șut de zile mari, care a „mușcat” din transversală înainte de a intra în plasă. Golul poate fi vizionat aici, din toate unghiurile.   

Christian Pulisic în meciul cu Panama / Sursă foto: Imago Images
Christian Pulisic în meciul cu Panama / Sursă foto: Imago Images
Christian Pulisic în meciul cu Panama / Sursă foto: Imago Images
Christian Pulisic în meciul cu Panama / Sursă foto: Imago Images
Christian Pulisic în meciul cu Panama / Sursă foto: Imago Images
+2 FOTO

Pulisic și-a continuat prestația solidă, a oferit și un assist până la pauză, la reușita lui Balogun din minutul 43. Avea să rămână și scorul final al partidei, una pe care naționala antrenată de Gregg Berhalter a controlat-o de la un capăt la celălalt.

Din Grupa C de la Copa America mai fac parte Uruguay și Panama. Tot în această dimineață, uruguayenii s-au impus în fața naționalei din Panama, 3-1, goluri Araujo, Nunez  și Matias Vina, respectiv Murillo. Etapa viitoare, Statele Unite se duelează cu Panama, în timp ce Uruguayul joacă împotriva Boliviei. 

Grupele Copa America 2024

  • Grupa A: Argentina, Peru, Chile, Canada
  • Grupa B: Mexic, Ecuador, Venezuela, Jamaica
  • Grupa C: SUA, Uruguay, Panama, Bolivia
  • Grupa D: Brazilia, Columbia, Paraguay, Costa Rica

Se califică în sferturi primele două clasate din fiecare grupă. Acolo se vor întâlni câștigătoarea grupei A cu locul 2 din B, locul 2 din A cu locul 1 din B, locul 1 din C cu locul 2 din D și locul 2 din C cu locul 1 din D.

Citește și:

A mai apărut o problemă la echipa națională » Un titular s-a antrenat separat: GSP a aflat motivul
Nationala
A mai apărut o problemă la echipa națională » Un titular s-a antrenat separat: GSP a aflat motivul
Decizia luată de Ronald Koeman, după ce a aflat că Olanda înfruntă România în „optimi” la Euro 2024
Nationala
Decizia luată de Ronald Koeman, după ce a aflat că Olanda înfruntă România în „optimi” la Euro 2024
Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează