Articol de Sergiu Alexandru, Carmen Dumitru - Publicat miercuri, 18 decembrie 2024 20:33 / Actualizat miercuri, 18 decembrie 2024 20:44
Dan Șucu a oferit o primă reacție după ce a devenit acționarul majoritar al celor de la Genoa.
Azi, Genoa a oficializat schimbarea de acționariat. Dan Șucu, patronul Rapidului, a achitat 45 de milioane de euro pentru 77% din acțiunile clubului aflat pe locul 13 în Serie A. Ulterior, a oferit și o primă reacție.
Dan Șucu, primul mesaj după ce a preluat-o pe Genoa
Într-un mesaj în italiană, postat pe contul oficial al clubului, Dan Șucu a vorbit despre ce înseamnă să fie patron la Genoa și a anunțat că vrea să pună la punct o colaborare între cele două echipe pe care le deține.
„Este o mare onoare și o mare responsabilitate să devin acționar majoritar la Genoa. Să gestionezi un club de fotbal nu înseamnă doar o afacere. E ceva ce necesită o pasiune autentică pentru acest sport și un angajament față de fanii care trăiesc pentru aceste culori.
Dacă e să vorbim despre planul meu, aș vrea să spun că vreau să încep o colaborare între Genoa și cluburile din Estul Europei, printre care și Rapid București. Cu siguranță vom vedea mulți tineri italieni care își vor începe carierele în aceste cluburi. Și nu vor juca doar în campionatele naționale, ci și în Cupe sau cupele europene.
Totodată, cei mai talentați jucători din aceste țări vor avea ocazia să îmbrace tricoul celor de la Genoa, într-unul dintre cele mai puternice campionate din lume, așa cum este cel din Italia.
Viața și cariera profesională m-au învățat că cele mai importante rezultate se obțin prin munca de echipă, la toate nivelurile. Asta mă face să înțeleg importanța implicării fanilor în viața clubului și cât de importat e să vadă că rezultatele sunt la nivelul așteptărilor.
În plus, văd mulți tineri lucrând în club. Asta mă face foarte fericit. Chiar dacă am peste 60 de ani, cred că pot contribui cu experiența și energia mea la atingerea unor obiective mărețe. Dragi genovezi, abia aștept să văd pe stadion. Hai, Genoa!”, a fost mesajul lui Dan Șucu.