Articol de Laura Șoica - Publicat miercuri, 01 ianuarie 2025 17:38 / Actualizat miercuri, 01 ianuarie 2025 18:39
Gheorghe Nețoiu (64 de ani), președintele Consiliului Consultativ de la FC Voluntari, a vorbit despre o posibilă fuziune a echipei sale cu Steaua.
De când Gheorghe Nețoiu a demarat proiectul de la Voluntari a început să se discute și despre o posibilă fuziune cu Steaua.
Președintele Consiliului Consultativ de la FC Voluntari a declarat că nu a avut discuții despre asta până acum, însă nu ar putea refuza o astfel de fuziune.
Fuzionează Voluntari cu Steaua? Nețoiu: „N-am cum să spun nu unei asemenea fuziuni”
„Deocamdată, noi să ne facem echipă, să promovăm… Și sigur că da, este un proeiect frumos. Vom vedea… depinde ce pretenții are Steaua, care sunt condițiile. N-am avut asemenea discuții până acum.
N-am cum să spun nu unei asemenea fuziuni, pentru că Steaua este un brand, poate cel mai mare brand al nostru, e singura echipă care a câștigat Champions League.
Și nu cred că merită să stea în Liga 2 și să nu aibă drept de promovare. Asta este părerea mea pentru fotbalul românesc. Și știm că toate trofeele sunt la Steaua”, a declarat Gigi Nețoiu, conform prosport.
Suporterii Stelei nu sunt de acord cu fuziunea
AS47, cea mai importantă voce a suporterilor Stelei, a transmis un mesaj zilele trecute, după apariția primelor informații legate de o eventuală fuziune între „militari” și Voluntari. Suporterii Stelei s-au arătat în total dezacord cu o posibilă fuziune.
„Steaua București este un club cu o istorie impresionantă, un palmares care nu poate fi egalat de niciun alt club din România. Cu 21 de titluri de campioană a României, 20 de Cupe și 4 Supercupe, Steaua este, fără îndoială, cel mai de succes club din fotbalul românesc.
În plus, palmaresul internațional al Stelei, cu o Cupă a Campionilor Europeni și o Supercupă a Europei câștigate în anii '80, este un simbol al excelenței și al unei tradiții deosebite. Cum ar putea un club cu o asemenea reputație să se asocieze cu un altul care, până acum, nu a făcut decât să se sprijine pe finanțările unei persoane apropiate lui Gigi Becali?
Cum ar fi ca Steaua să se asocieze cu un club al cărui oficial a fost recent sancționat de Federația Română de Fotbal pentru comportamentele sale denigratoare față de clubul Steaua?
FC Voluntari, deși un club cu merite proprii, nu poate fi comparat nici pe departe cu Steaua în termeni de istorie și performanță. Singurele lor trofee importante sunt o Cupă a României și o Supercupă a României, obținute într-un context în care fotbalul românesc, din păcate, a ajuns să fie marcat de instabilitate financiară și de o lipsă de viziune pe termen lung”, se arată în comunicatul AS47.
Clasamentul în Liga 2 la finalul anului 2024
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”