Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 02 ianuarie 2025 15:09 / Actualizat joi, 02 ianuarie 2025 15:26
Istvan Kovacs a fost criticat după deciziile luate în meciul Bahrain - Kuweit 1-0, în semifinala din Cupa Golfului.
Pe final de 2024, Istvan Kovacs a fost ocupat. Arbitrul român a mers în Asia pentru a arbitra la Cupa Golfului, acolo unde o făcuse în trecut. Acum, centralul a primit 3 partide, două în grupe și una în semifinală.
A debutat pe 21 decembrie, când a condus Qatar - Emiratele Arabe Unite, scor 1-1. Pe 28 decembrie, a arbitrat Iraq - Arabia Saudită, scor 1-3, iar pe 31 a fost delegat la semifinala Bahrain - Kuweit, scor 1-0.
Istvan Kovacs, criticat în presa din Bahrain
Pentru prestația din această partidă, el a fost criticat de presa din Bahrain. Jurnalistul Yousef Al-Bi a avut un mesaj dur pentru Kovacs, pe care l-a acuzat de decizii „crude și nedrepte”.
„Un mare semn de întrebare asupra erorilor fatale de arbitraj din „Khaliji Zain 26”, și aici menționez în special ceea ce s-a întâmplat în meciul dintre echipa noastră națională și Kuweit din semifinale, condus de arbitrul român Istvan Kovacs.
A luat multe decizii de arbitraj nedrepte și crude împotriva echipei noastre naționale, dar cu vigoarea băieților noștri, am depășit toate circumstanțele și am smuls biletul pentru finală”, este pasajul critic la adresa lui Kovacs, apărut în alwatannews.net.
16 cartonașe galbenea arătat Istvan Kovacs în cele 3 meciuri din Cupa Golfului, cumulat
Kovacs fusese criticat și zilele trecute, după Iraq - Arabia Saudită. „Arbitrul ar fi trebuit să-i dea jucătorului saudit cu numărul 6 al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. Asta nu s-a întâmplat. Din păcate, ni se confirmă, încă o dată, că naționala Irak-ului nu e tratată la fel ca restul echipelor”, a declarat Jesús Casas, selecționerul naționalei irakiene.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”