SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Linişte, vă rog!

Articol de - Publicat luni, 22 iunie 2009 00:00

Azi, debutează cel mai elegant,  cel mai prestigios şi cel mai conservator turneu de Mare Şlem

Wimbledon-ul e un basm vechi care se reactualizează la fiecare an, dar reuşeşte să păstreze o parte din trecut intactă. Chiar dacă stricteţea englezilor poate fi uneori enervantă, parfumul vine tocmai din păstrarea tradiţiilor. Echipamentul jucătorilor a fost şi va rămîne alb. Căpşunile şi frişca sînt un ingredient necesar al jocului de tenis.  În duminica de la mijlocul turneului nu se joacă. În aer domneşte elitismul. Dar e loc şi de istorie modernă, din acest an Terenul Central are un acoperiş retractabil.

Roger Federer şi Venus Williams sînt cei mai titraţi jucători prezenţi în acest an pe tablouri. Fiecare a triumfat de cinci ori pe iarbă londoneză. Şi chiar dacă în lista capilor de serie nu sînt primii, ei sînt cei de la care se aşteaptă cel mai mult. "Dacă sînt favorită trei , înseamnă că merit să fiu acolo. Am privilegiul să-mi apăr titlurile. Cine nu ar vrea să fie în locul meu? Nu simt  nici un fel de presiune, e doar glorie", a spus Venus. Dacă va reuşi sau nu să cîştige al treilea titlu consecutiv şi al şaselea al carierei sau dacă Federer îşi va recăpata coroana la Wimbledon, vom afla la capătul a două săptămîni colorate în verde şi mov.

Din copilărie
Venus Williams a fost întrebată  la nouă ani de tatăl său ce turneu de Mare Şlem vrea să cîştige. Răspunsul a fost ferm: Wimbledon. "Cred că de acolo a început totul", a spus americanca, deţinătoare a şapte trofee de Mare Şlem.

"Iarba te recompensează pentru stilul agresiv şi acesta este jocul meu. Cred că Wimbledonul e în sîngele meu"
Venus Williams
 
"Am vizitat ieri Terenul Central, rămîne cel mai bun din lume. Încă păstrează aroma istorică. Îmi place să joc la Londra!"
Roger Federer

4 jucătoare dintre cele 128 de pe tabloul feminin au cîştigat Wimbledon-ul. Ele sînt Serena şi Venus Williams, Amelie Mauresmo şi Maria Şarapova

7 este numărul de români care figurează pe tablourile de simplu de la  Wimbledon. Azi joacă Sorana Cîrstea împotriva Edinei Gallovits

2
jucători dintre cei 128 prezenţi pe tabloul masculin au triumfat la Londra. Ei sînt Lleyton Hewitt şi Roger Federer

750.000 de lire sterline este premiul pentru cîştigarea trofelului, atît la fete cît şi la băieţi

1987
este ultimul an în care a fost folosită ultima dată o rachetă de lemn la Wimbledon

2007 este anul în care s-a trecut la premii egale. În primul an al erei open, 1968, premiile erau de 2000 de lire sterline pentru băieţi şi 750 pentru fete

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a anunțat echipa de start pentru derby-ul cu Rapid și a avut un derapaj la adresa lui Șumudică: „S-o ia la căpățână! Mi-o fi frică de marele specialist”
Superliga

Leo Messi, încredere totală într-o româncă! I-a dat pe mână tot imperiul lui imobiliar: „Lucrăm de peste 12 ani” » Vânzări de 530 de milioane de euro!
Campionate

Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a făcut senzație în tribune la Rapid - Farul! A atras toate privirile: „Sunt cu ochii pe David”

„Înotam, iar bătăile inimii răsunau ca un motor surd: eu sunt, eu sunt, eu sunt” » Povestea răscolitoare a scriitoarei Sylvia Plath și a singurului ei sprijin într-o luptă teribilă: „Abia îmi țin capul deasupra apei”

Drăgușin la Inter? Schimbul pe care nerazzurrii îl pun la cale cu Tottenham

Comentarii (2)
 •  22 Iunie 2009, 11:13

eu cred ca ANDY MURRAY va castiga anul acesta la wimbledon..vad o finala cu roger FEDERER si un set decisiv in finala.. oricum...nu inteleg ce cauta andrei PAVEL pe tablou??? stim cu totii ca va pierde cu 3-0 indiferent cu cine joaca!

 •  22 Iunie 2009, 10:27

forza federrer!!!hai cu al 6-lea titlu

Vezi toate comentariile (2)
Comentează