INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MASURI

FIFA vrea introducerea celei de a 4-a înlocuiri, în prelungiri

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 mai 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 11 mai 2011 12:54

FIFA s-a reunit la Zurich pentru a lua în discuţie diferite măsuri care ar putea fi introduse în fotbal. Una dintre iniţiative presupune ca o echipă să poată efectua într-un meci nu trei schimbări, ca în momentul de faţă, ci patru. Există o condiţie: ultima substituire să fie făcută numai dacă în partida respectivă s-a ajuns la prelungiri.

"Oboseala jucătorilor va fi mare după 90 de minute, iar un om proaspăt poate ajuta mult o echipă", au precizat oficialii forului mondial. În cazul în care va fi aprobată, noua idee va fi pusă în aplicare din 2012.

Se dezbate şi asupra altor noutăţi. Printre acestea figurează introducerea mingii inteligente ori a tehnologiei video la porţi pentru se stabili dacă a fost sau nu gol la o fază litigioasă, trecerea la arbitraj profesionist, generalizarea sistemului cu 5 arbitri, acordarea la fault în careu doar a cartonaşului galben ("roşu" numai în cazuri de violenţă), ofsaid să se dea doar cînd mingea ajunge la jucătorul "incriminat", posibilitatea ca să apară mai mulţi antrenori şi arbitri femei.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Superliga
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Diverse
Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Din cantonament, Valeriu Iftime explică demiterea lui Ciobotariu: „De aici a pornit totul” » Cine e omul în care-și pune toate speranțele: „E unul dintre cei mai interesanți din România”
Superliga
Din cantonament, Valeriu Iftime explică demiterea lui Ciobotariu: „De aici a pornit totul” » Cine e omul în care-și pune toate speranțele: „E unul dintre cei mai interesanți din România”

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (8)
ionut_slobozia
ionut_slobozia  •  11 Mai 2011, 14:17
Postat de karolboy pe 11 Mai 2011, 12:57

ma gandesc ca ar fi o idee buna sa se dea 2 puncte la meci egal cu goluri si doar 1 punct la 0-0.

O propunere pentru a creste spectacolul este sa se premieze si diferentele de sor: diferenta de 3 goluri sa fie punctata cu 4 pct pt echipa invingatoare diferenta de 5 goluri sa fie punctata cu 5 pct pt echipa invingatoare diferenta de 7 goluri sa fie punctata cu 6 pct pt echipa invingatoare diferenta > 7 goluri sa fie punctata cu 7 pct pt echipa invingatoare Asa macar o sa atace o echipa cand are ocazia.

ligax
ligax  •  11 Mai 2011, 14:14

Idei bune, sa le vedem puse in practica.

marian_u
marian_u  •  11 Mai 2011, 13:55
Postat de karolboy pe 11 Mai 2011, 12:57

ma gandesc ca ar fi o idee buna sa se dea 2 puncte la meci egal cu goluri si doar 1 punct la 0-0.

ai probleme de logica baiatu'...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează