FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

EXCLUSIV Salariile de la națională au fost dezvăluite » Preparatorul fizic al lui Contra câștigă dublu față de Dică la FCSB!

Înainte de a lucra cu Contra la Dinamo și la echipa naţională, Javi Reyes (dreapta) a mai activat la Athletic Bilbao, Deportivo, Almeria și Neftchi Baku FOTO Raed Krishan
Înainte de a lucra cu Contra la Dinamo și la echipa naţională, Javi Reyes (dreapta) a mai activat la Athletic Bilbao, Deportivo, Almeria și Neftchi Baku FOTO Raed Krishan

Articol de , - Publicat joi, 12 aprilie 2018 09:19

Contabilitatea FRF devoalează salariile pe care le încasează antrenorii echipei naționale. Revelația e preparatorul fizic spaniol Javi Reyes, care a ajuns să câștige dublu decât Dică la FCSB!

Dispare și secretul federal legat de salariile staff-ului naționalei! Documentele contabile ale FRF, persoană juridică de drept privat și utilitate publică, indică exact sumele încasate de Contra și compania încă din primele luni de mandat și până în prezent.

Iar încasările selecționerului duc spre un salariu anual în valoare de 390.000 euro net, cu 160.000 de euro mai puțin decât predecesorul Christoph Daum!

"Guriță" e pe plus 160% față de Dinamo!

Potrivit evidențelor contabile federale, "Guriță" a avut următoarele încasări în lei:
26.654 (avans) – octombrie
297.163,64 – noiembrie (2 tranșe)
143.142,32 – decembrie
134.980,62 – februarie.

Rezultă 601.940,58 lei pe patru luni, adică circa 130.000 de euro. De aici mai departe, calculul contractului e simplu: 32.500 euro/lună, 390.000 euro/an. Pentru selecționer a însemnat un salt uriaș față de Dinamo, unde încasa 150.000 de euro pe sezon. De două ori şi jumătate mai mult!

Javi ia dublu decât Dică la FCSB!

Marea revelație e însă salariul preparatorului fizic Javi Reyes: 200.000 euro pe an! Adică dublu față de Dică la FCSB și la jumătate în raport cu Dan Petrescu la CFR Cluj! Spaniolul a sosit împreună cu Contra de la Dinamo și a devenit acum cel mai bine plătit preparator din istoria fotbalului românesc! Recordul îl deținea până acum Thomas Neubert, care a lucrat cu Reghecampf la Steaua. Neamțul primea 120.000 de euro pe sezon.

Să vedem și cum au curs salariile în lei ale lui Javi Reyes:
12.086 – octombrie
135.755,91 – noiembrie (2 tranșe)
59.010 – decembrie
55.424,89 – februarie.

Câte 90.000 euro pentru secunzi

Secunzii Adrian Mihalcea și Jerry Gane apar și ei în contabilitatea federală. Cifrele indică în cazul amândurora un salariu anual de 90.000 de euro, în timp ce antrenorul portarilor, Leontin Toader, ajunge la 22.000 de euro pe an. Situația lui e însă specială: lucrează cu contract part-time, doar pe durata acțiunilor lotului reprezentativ. 

400 leiîi oprește lunar FRF lui Adrian Mihalcea spre a achita pensia alimentară pentru Iulian Mihalcea. Cu rețineri similare apare şi Adrian Mutu (3.000 lei).

37.000 euro pentru amicalul cu Turcia, 26.000 euro pentru oficialul cu Kazahstan!

Contabilitatea FRF cuprinde și numeroase repere despre finanțările echipei naționale. Bunăoară, pentru amicalul cu Turcia din noiembrie 2017, 2-0, federația a oferit premii la lotul național în valoare de 170.100 lei, circa 37.000 euro. De asemenea, pe 5 octombrie 2017, FRF îi achita lui Dragoș Grigore suma de 6.207 lei (1.400 euro) cu titlu "plată rest primă sportivă România – Kazahstan". Primele totale pentru victoria cu Kazahstanul s-au ridicat la 120.150 lei. Nici oamenii din staff-ul medical sau nutrițional nu lipsesc din documente. Pe 24 noiembrie 2017, după ultimele partide de anul trecut (2-0 cu Turcia, 0-3 cu Olanda), se plăteau următoarele sume:
Alin Burileanu (kineto) – 6.024,6
Damian Șerban (nutriție) – 8.544,6
Dragoș Paraschiv (masor) – 6.344,1
Marius Clincea (masor) – 6.024,6
Iulian Mircea (fizioterapeut) – 5.705,1
Toma Vasilescu (fiziokineto) – 6.024,6
Yalcin Cadâr (bucătar) – 5.169,6

3.266 leia costat confecționarea steagurilor oficiale cu ocazia amicalului România – Suedia, desfășurat la Craiova

Isăilă: primă de 4.599 lei pentru 4 puncte

Avem și un model de premiere la naționala de tineret. Se întâmpla la începutul lui octombrie, când o listă contabilă cu oamenii din staff prezintă bonusurile încasate după "dubla" cu Bosnia (d, 3-1) și Elveția (a, 1-1). Cel mai mult a încasat "principalul" Daniel Isăilă – 4.599 lei. Mai apar Florin Constantinovici și Nicolae Constantin (secunzi), Eugen Anghel (antr. portari), Bogdan Merișanu (prep. fizic) - câte 3.219 lei, Vlad Munteanu (dir. FRF) – 2.300 lei, Iulian Oțelea (team-manager) și Cătălin Popescu (media) – câte 920 lei. În plus, pentru remiza cu Portugalia, 1-1 la Ovidiu în calificările la Euro 2019, FRF a mai plătit prime în valoare de 12.493 lei, fără să existe individualizări în contabilitate.

Diurne la U21
Daniel Isăilă (antrenor principal) 450 lei
Florin Constantinovici (secund) 225 lei
Nicolae Constantin (secund) 225 lei

3.496 leia încasat Andrei Burlacu pentru victoria cu 2-0 repurtată contra Elveției U21, în deplasare, octombrie 2017, în preliminariile CE 2019. Pentru același meci, Screciu a primit 1.864 lei, a intrat doar 13 minute în final

Primă de calificare la Euro 2018 futsal: 3.000 euro

Naționala de futsal a României a obținut la finalul anului trecut a patra calificare la un turneu continental, după cele din 2007, 2012 și 2014. Iar premierile au venit pe 3 noiembrie 2017: câte 13.800 de lei pentru 11 jucători care au contribuit la performanță. Adică aproximativ 3.000 euro. În plus, în ianuarie 2018, 14 componenți ai naționalei de futsal au mai încasat încă 2.392 lei (500 euro) cu titlu "primă sportivă cantonament Deva".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (7)
gicab
gicab  •  12 Aprilie 2018, 17:11

Pai dica oricum nu face nimic pentru banii aia...

169060557063831
Stefan Anghel  •  12 Aprilie 2018, 15:41

SA STRIGAM CATALOGUL" CONTRA+MUTU+LOBONCI+CRISTEA-TORJE+TAMAS-COPORAN-GOIAN-PRUNEA-.....ACUM VINE INTREBAREA DE 1000 DE PUNCTE :"CE SALARIU ARE BARMANUL NATIONALEI ???"

169060557063831
Stefan Anghel  •  12 Aprilie 2018, 15:27
Postat de mal. pe 12 Aprilie 2018, 13:20

Omiteți cu reacredință, un lucru: Dică nu are calificarea pentru postul pe care ziceți dvs. că-l ocupă! Pentru asta, oricum primește prea mult!

HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHHAHAHAAHAHAHAHHAAHAHAHHAHAHAHAHHAHAHAHAHAAHAHAHAHHHAHAHAHHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAH ! DECI UN NECALIFICAT E LIDER IN LIGA 1 ??? HAHAHAHAHAHAHAHAH TRAIASCA SI SE INMULTEASCA PELIKANII DIN DELTA DUNARII...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează