Articol de GSP - Publicat joi, 16 iunie 2022 11:51 / Actualizat joi, 16 iunie 2022 12:11
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a recunoscut că l-a dorit pe Alin Șeroni (35 de ani), fundașul central de la FC Botoșani.
Latifundiarul a declarat că transferul a picat deoarece fundașul și-a prelungit contractul cu echipa lui Valeriu Iftime, iar FCSB nu mai dă bani pe jucători.
Șeroni joacă la Botoșani din sezonul 2019-2020, când a fost adus de la UTA. În acest sezon de Liga 1, fundașul central a bifat 31 de meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Gigi Becali l-a vrut pe Șeroni
„Șeroni a fost fraier și a prelungit contractul cu Botoșani. Eu am vrut să-l iau, dar el a prelungit cu Botoșani. O să luăm sigur un fundaș central, poate doi.
E și ăla de care a zis Stoican că e cel mai bun, Lixandru, îl avem și pe Ovidiu Popescu. E posibil să luăm doi, dar nu mă mai hazardez”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.
După accidentarea lui Cristea de la echipa națională și plecarea lui Nedelcu la Farul, FCSB are în lot 3 jucători care ar păutea acoperi poziția de fundaș central: Denis Haruț, Mihai Lixandru și Ovidiu Popescu.
Haruț este de proveniență fundaș dreapta, în timp ce Mihai Lixandru, revenit din împrumutul de la Mioveni, a jucat mijlocaș central în 29 de meciuri. Ovidiu Popescu este de asemenea mijlocaș central, iar în ultimele sezoane a fost folosit pe poziția de fundaș dreapta.
VIDEO. FCSB a început pregătirea de vară. Imagini de la antrenament
Citește și alte știri despre Liga 1:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”