Articol de Liviu Manolache, Alexandru Barbu - Publicat sambata, 03 decembrie 2022 17:08 / Actualizat duminica, 04 decembrie 2022 11:28
Petrolul a marcat peste 30% din goluri - 6/19 - ca urmare a acțiunilor din corner!
Petrolul a învins-o aseară pe U Cluj, 2-0, și a urcat din nou pe loc de play-off. Prahovenii au deblocat partida în prelungirile primului act, printr-o lovitură de la colțul terenului executată de Budescu și finalizată de Meijers, cu capul. Specialitatea casei la Ploiești.
Petrolul, letală la cornere!
Petrolul a înscris 19 goluri în actuala stagiune de Superliga, iar 31% dintre ele au venit după cornere. Trupa lui Nae Constantin e echipa care fructifică cel mai bine acest tip de fază fixă din campionatul României, deși, paradoxal!, a beneficiat de cele mai puține cornere, 61, la fel ca FC Argeș.
Prin comparație, CS Universitatea Craiova a obținut nu mai puțin de 105 cornere, adică aproape dublu!
În total, numai CFR a marcat mai multe goluri decât Petrolul ca urmare a fazelor fixe bătute de lângă fanion, 7 la număr, dar campioana are și cu 20 de cornere în plus peste prahoveni. Altfel, de nou-promovată nu se mai apropie decât Sepsi (5 goluri după cornere) și UTA (4).
Golurile înscrise din corner de Petrolul
MECI | MARCATOR |
1-1 vs. Sepsi | Tamaș |
2-1 vs. FC Botoșani | Irobiso |
1-2 vs. Hermannstadt | Irobiso |
1-3 vs. Farul | Tamaș |
1-2 vs. CSU Craiova | Irobiso |
2-0 vs. U Cluj | Meijers |