Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat duminica, 26 februarie 2023 21:42 / Actualizat duminica, 26 februarie 2023 22:30
Nicolae Dică (42 de ani) nu a fost lăsat să urmărească meciul dintre FC Argeș și FCSB, scor 1-2, de la Tribuna Oficială a arenei „Nicolae Dobrin”. Fostul antrenor și jucător al ambelor echipe și-a cumpărat bilet și a mers la Tribuna I.
Nicolae Dică, actualul antrenor de la CS Mioveni, este un nume marcant pentru istoria recentă a lui FC Argeș, dar și a adversarilor de la FCSB.
Dică, nervos înainte de FC Argeș - FCSB
Astăzi, Nick a vrut să urmărească partida de la Tribuna Oficială, dar forțele de ordine nu i-au permis accesul pentru că nu avea invitație.
Dică a gesticulat nervos, dar s-a resemnat și a plecat înjurând. A mers la casele de bilete și a cumpărat un tichet la Tribuna I, de unde a urmărit partida alături de fanii piteșteni.
Nicolae Dică, parte din istorie la FC Argeș și FCSB
Nicolae Dică este un produs al academiei din Pitești. A fost sub contract cu FC Argeș între 1998 și 2003, fiind transferat ulterior chiar la FCSB.
Dică bifează un record interesant. A lucrat și ca antrenor la ambele formații.
VIDEO. Numele Cristinei Neagu, scandat înainte de FC Argeș - FCSB
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Acționari noi, obiceiuri vechi » În lipsa banilor, tot suporterii fac investiții în club
Revenire după 7 luni la FCSB » Surpriza pregătită de Pintilii în deplasarea cu FC Argeș