FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE SPECIAL

EXCLUSIV Superstițiile unui golgheter » Ce obiceiuri ciudate avea Raul Rusescu: „Obligatoriu să aibă 6 găuri!” + La ce se gândea mereu înainte să bată un penalty

Raul Rusescu făcând strategia cu Adi Popa la o fază fixă. Foto: Imago Images
Raul Rusescu făcând strategia cu Adi Popa la o fază fixă. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 01 octombrie 2024, 09:34 / Actualizat marti, 01 octombrie 2024 09:37

Gestul lui Mihai Pintilii, care a fost surprins în timp ce pupa icoane pe bancă la meciul dintre Sepsi și FCSB, a redeschis discuția despre superstițiile fotbaliștilor și antrenorilor din fotbalul românesc. Invitat la GSP Live, Raul Rusescu a recunoscut că în timpul carierei a avut perioade lungi în care făcea anumite lucruri doar pentru că simțea că așa va avea mai mult noroc.

Imaginea zilei de duminică în fotbalul mioritic l-a avut în prim-plan pe Mihai Pintilii. Înainte de startul meciului Sepsi - FCSB, antrenorii campioanei României au cerut ajutor divin pentru a mai și câștiga meciurile din SuperLigă. Pintilii a pupat câteva icoane, gest făcut celebru pe meleagurile noastre de Anghel Iordănescu, moment surprins în direct la TV.

A fost rivalul roș-albaștrilor și colegul lui Elias Charalambous la PAOK: „Îi mănâncă pe steliști de pe tunel!”
PAOK - FCSB
A fost rivalul roș-albaștrilor și colegul lui Elias Charalambous la PAOK: „Îi mănâncă pe steliști de pe tunel!”

Aflat în studioul GSP Live, Raul Rusescu, fost golgheter al României, și-a adus aminte de superstițiile pe care le avea în timpul carierei de jucător! Raul de Ghencea, așa cum l-au poreclit suporterii roș-albaștri, a explicat că obiceiurile norocoase au fost asociate cu diferite perioade, în funcție de vârstă.

VIDEO. Rusescu: „Făceam tot felul de tâmpenii!”

Când eram mai tânăr, am avut tot felul de superstiții. Nu mai știu la ce vârstă am renunțat la ele! Nu călcam pe capacele de canal decât dacă erau cu șase găuri! Aveam și cu liniile de la trotuar ceva, nici nu pot să-ți explic în cuvinte. Făceam tot felul de tâmpenii. Canalele cu patru găuri erau de ghinion, le evitam!

Eram la Unirea Urziceni și am auzit un dialog între doi colegi, care vorbeau tot despre lucruri d-astea, iar unul a zis că superstiția lui e să nu mai aibă nicio superstiție. Și mi s-a părut foarte tare. Și am zis gata, renunț la toate nebuniile!

Până m-am lăsat de fotbal însă, mereu am intrat cu dreptul pe teren! Mai rupeam și gazonul și îl băgam în tricou! Eu mă simțeam foarte bine în timp ce făceam lucrurile astea. Când băteam penalty-uri, n-aveam vreo superstiție, aveam un ritual simplu. Mă gândeam doar să lovesc bine mingea, pentru că știam că dacă lovesc bine portarul nu va avea nicio șansă să apere. Îmi luam un elan considerabil, dar nimic altceva”, a recunoscut Raul Rusescu, la GSP Live.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Știm ora când se joacă Simona Halep - Arina Rodionova, la WTA Hong Kong
Tenis
Știm ora când se joacă Simona Halep - Arina Rodionova, la WTA Hong Kong
Unde a dispărut internaționalul de tineret din Superliga, despre care toată lumea vorbea în aprilie? „Își bat joc de mine!”
Superliga
Unde a dispărut internaționalul de tineret din Superliga, despre care toată lumea vorbea în aprilie? „Își bat joc de mine!”
Transfer chiar înainte de Botoșani - Rapid: au adus un fost campion ca să-i scape de gafeur!
Superliga
Transfer chiar înainte de Botoșani - Rapid: au adus un fost campion ca să-i scape de gafeur!

„E un fel de Sorana Cîrstea” » Din părinți români, un talent german a ales să se antreneze în România: „Mi-am dat seama că are mare potențial”

Ioan Varga a răbufnit la adresa jucătorilor lui CFR Cluj într-o discuție cu GSP: „Le dai bani și își bat joc de tine?!” » Anunță o măsură extraordinară: „Vom cumpăra o tehnologie din care să aflăm dacă jucătorii pierd nopțile”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează