Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 08 octombrie 2024 16:22 / Actualizat marti, 08 octombrie 2024 16:31
Radu Drăgușin n-a fost utilizat deloc în meciul pierdut de Tottenham la Brighton (2-3), după ce la pauză avea avantaj de două goluri pe tabela de marcaj.
„Doar Tottenham Hotspur poate lua moralul ridicat și bucuria a cinci victorii, plus o altă jumătate foarte bună de meci, și le poate arunca în toaletă în 18 minute inacceptabile pe coasta de sud”, și-a început cotidianul Football London analiza pe marginea eșecului suferit de Spurs în week-end, pe terenul lui Brighton (2-3), după ce a intrat cu 2-0 pe tabelă în pauză.
Football London: „N-a apelat la Spence și la Drăgușin deși cei din teren aveau mari probleme”
Londonezii au încasat trei goluri în decursul a 20 de minute, de la reluarea jocului, iar publicația amintită îi reproșează managerului Ange Postecoglou că n-a apelat la Radu Drăgușin, aflat pe bancă, deși era clar că fundașii aflați în acele momente pe teren aveau mari probleme în a rezista atacurilor adversarului.
„Atât Romero, cât și Porro jucaseră 95 de minute în Ungaria, cu două zile și jumătate mai devreme. Dar nici Spence odihnit, și nici Radu Drăgușin nu au fost solicitați. Chiar și Micky van de Ven a părut în afara ritmului uneori, în ciuda faptului că nu jucase la mijlocul săptămânii”.
Radu Drăgușin nu jucase în Europa League, fiind suspendat după un „roșu” luat cu Qarabag
Fundașul dreapta Pedro Porro și „centralul” Cristian Romero fuseseră integraliști în partida cu Ferencvaros din Europa League, în veme ce Radu Drăgușin, suspendat, nu făcuse deplasarea la Budapesta și era în plenitudinea forțelor.
Românul a fost eliminat chiar la debutul pentru Tottenham în Europa League. În minutul 7 al meciului cu Qarabag (3-0), de la Londra, el își faultase adversarul direct în situație de ultim apărător, iar arbitrului nu i-a rămas decât să-l expedieze la vestiare, cu „roșu” direct!
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”