FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV / VIDEO+FOTO Dan Șucu va investi o avere în Pro Rapid 2.0! » Am mers să vedem unde va fi ridicată de la zero noua bază de lux a giuleștenilor

Aici ar urma să fie noua bază a Rapidului, în Tunari +12   FOTO
Aici ar urma să fie noua bază a Rapidului, în Tunari

Articol de , - Publicat joi, 10 octombrie 2024 17:28 / Actualizat joi, 10 octombrie 2024 19:25

Noua casă a vișiniilor ar urma să se ridice în Tunari, unde patronul din Giulești plănuiește construirea unui Pro Rapid 2.0. Baza de pregătire va fi destinată exclusiv primei echipe.

Rapidul trece printr-o perioadă de criză la nivel de rezultate, venirea lui Șumudică în locul lui Lennon a lăsat corabia tot în furtună, dar, în paralel, conducerea lucrează la un proiect special, cu maximă discreție. Este vorba despre construcția noii baze Pro Rapid, destinată exclusiv primei echipe. Iar GSP a aflat locația vizată de patronul Dan Șucu: în Tunari, undeva spre marginea localității ilfovene, pe o limbă de pământ vecină cu râul Pasărea!

A venit decizia FIFA: Boupendza poate juca pentru Rapid! Verdictul în litigiul cu Zamalek
RAPID
A venit decizia FIFA: Boupendza poate juca pentru Rapid! Verdictul în litigiul cu Zamalek

GALERIE FOTO. Aici va fi ridicată noua Pro Rapid: concesiune pe 49 ani, buget de minimum 6 milioane euro

+7 FOTO

Surse GSP indică faptul că proiectul este momentan în faza administrativă în sensul obținerii unei concesiuni pe 49 de ani pe un teren pus la dispoziție de Primăria din vecinătatea Capitalei. Documentele sunt pregătite, ar mai aștepta să treacă în curând prin Consiliul Local, după care se va putea trece la faza următoare a planului, în 2025. Dan Șucu ar fi gata să pună la bătaie un buget de minimum 6 milioane de euro!

Primarul localității, Cristi Niculae (PSD), a fost imposibil de contactat pentru a oferi detalii despre colaborarea cu Rapidul. ”Ar fi vorba despre o suprafață undeva până în 10 hectare, adică aproape dublu față de întinderea de la vechiul Pro Rapid”, arată însă sursele GSP.

Iar baza ar urma să fie ridicată în continuarea actualului teren de antrenament deținut de CS Tunari, care evoluează acum în L3 și vizează promovarea la finalul campionatului, cu Dan Alexa pe bancă.

Lucescu a refuzat revenirea tocmai din cauza lipsei bazei proprii

Subiectul legat de o nouă bază de pregătire a Rapidului a fost abordat frontal și de Mircea Lucescu înainte să preia conducerea naționalei. Dan Șucu a încercat să-l readucă în fruntea giuleștenilor, dar, finalmente, selecționerul a refuzat propunerea, invocând, printre altele, lipsa unei infrastructuri serioase, la nivelul anului 2024.

Dan Șucu va investi o avere în Pro Rapid 2.0! » Am mers să vedem unde va fi ridicată de la zero noua bază de lux a giuleștenilor
Dan Șucu și Mircea Lucescu

„Am plecat de la ideea că, pentru a face performanță, trebuie să ai structurile adecvate. Am fost la Ministerul Transporturilor, i-am rugat să-mi dea înapoi Pro Rapidul, care a fost construit de George Copos și de mine. Am făcut eforturi extraordinare să ridicăm un centru de pregătire de succes, care a ajutat echipa să câștige două campionate și două Cupe. Și-au bătut joc de el, l-au lăsat în paragină. Acum aparține Ministerului Transporturilor, clubului Rapid.

Echipa de fotbal are nevoie de așa ceva. Nu poți face o echipă competitivă dacă nu ai un loc al tău izolat, de liniște, de pregătire. În momentul de față, Rapid nu are acest lucru pentru că domnul Șucu nu primește autorizația pentru a construi pe lângă terenul ăla de l-a făcut pentru prima echipă”, spunea recent Lucescu într-o intervenție la Digi Sport.

Nu poți ține o echipă cu două ore de antrenament pe zi, să-i plimbi din Mogoșoaia în Buftea și nu mai știu pe unde. Nu este posibil! Clubul Rapid trebuie să țină cont de asta. Jucătorii se antrenează în prezent printre copii, mame, tați, toată lumea care vine la teren cu puștii. Nu se poate așa! Atunci, dacă nu pot să fac performanță, nu mă pot angaja la asta, aș compromite tot ce am reușit până acum
- Mircea Lucescu, mai 2024, pentru DigiSport

„Constructorul” și „Coresi” ar rămâne doar pentru juniori

Practic, Rapidul ar urma să funcționeze cu trei complexuri diferite în rețeaua de infrastructură proprie. La Tunari s-ar stabili cartierul general al primei echipe, la „Constructorul” va funcționa Academia, iar la „Coresi” vor fi grupele cu copii care nu intră momentan în sistemul de performanță.

Noua bază a Rapidului, foto: Raed Krishan - Gazeta Sporturilor
Noua bază a Rapidului, foto: Raed Krishan - Gazeta Sporturilor
Noua bază a Rapidului, foto: Raed Krishan - Gazeta Sporturilor
Noua bază a Rapidului, foto: Raed Krishan - Gazeta Sporturilor
Noua bază a Rapidului, foto: Raed Krishan - Gazeta Sporturilor
+8 FOTO

În acest timp, vechea bază Pro Rapid e abandonată din 2016, când clubul a intrat în faliment. E un complex care fusese edificat de George Copos la sfârșitul anilor ‘90, un loc în care Mircea Lucescu a copt performanțele din mandatul său la cârma "Realului din Giulești". Erau acolo patru terenuri, un centru pentru tenis și o suprafață de tenis pe nisip pentru completarea antrenamentelor de forță. Azi, toate clădirile și spațiile sunt o ruină.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Națiunilor: Anglia s-a făcut de râs pe Wembley cu Grecia + Italia s-a prăbușit de la 2-0 cu Belgia, în 10 oameni. Toate rezultatele serii
Campionate
Liga Națiunilor: Anglia s-a făcut de râs pe Wembley cu Grecia + Italia s-a prăbușit de la 2-0 cu Belgia, în 10 oameni. Toate rezultatele serii
Ia naștere o nouă superputere în Europa: cel mai bogat om al continentului și Red Bull sunt gata să cumpere clubul!
Campionate
Ia naștere o nouă superputere în Europa: cel mai bogat om al continentului și Red Bull sunt gata să cumpere clubul!
Cristian Tudor Popescu, categoric după anunțul momentului: „Îmi este tot mai greu să mă uit, mă enervează! E iremediabil”
Tenis
Cristian Tudor Popescu, categoric după anunțul momentului: „Îmi este tot mai greu să mă uit, mă enervează! E iremediabil”

A jucat pentru România la un Mondial, apoi a ajuns la Campionatul de la Canal! » Povestea celei mai infame competiții din România: fotbal, muncă silnică și torturi aplicate de criminali de drept comun!

„Am avut prime de la FCSB”, la 4 ani după Cazul Valiza! » Interviu-BOMBĂ cu Marian Cristescu despre o carieră plină de povești: „Budescu îl lua de urechi pe băiatul lui Ioan Niculae” + „Răzvan Lucescu ne-a legat cu sfoara”


Comentarii (10)
_Van_Basten
_Van_Basten  •  10 Octombrie 2024, 22:53

Dupa ce termina cu Rapid, tare mi-e ca domnul Sucu va ajunge ca Irinel Columbeanu.

Hcm27
Hcm27  •  10 Octombrie 2024, 20:23
Postat de iri_ pe 10 Octombrie 2024, 18:36

Ceea ce a facut sau incearca sa faca in contiunuare razboincul luminii cu statul numai afacere nu se numeste... are alta denumire, hai sa te ajut, incepe cu litera ț si continua cu eapa :)

Asculta ce-ti spune "un om mai de demult".Orice afacere în sine reprezinta o "tzeapa" pentru cineva .Dacă afacerea e cinstita în România, dai faliment și te desființezi.Sa nu uiți, iri!

Hcm27
Hcm27  •  10 Octombrie 2024, 20:10
Postat de proprietarypoet pe 10 Octombrie 2024, 18:24

E pur si simplu de necrezut. Cica tara occidentala, membra UE, NATO... Si tot niste militieni ne decid soarta. Cum, ma, sa-ti bati joc de baza aia??? DE CE?

Milițienii or fi ei niște securiști, dar sunt securiști mai mici!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează