GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  HEALTH TALKS, EP. 14

EXCLUSIV De la depresie şi burnout la iubire de sine: transformarea uluitoare a unei foste handbaliste care a slăbit peste 40 de kilograme + Alimentul pe care nu-l mai consumă deloc

Transformarea uluitoarea Andreei Irimia
Transformarea uluitoarea Andreei Irimia

Articol de - Publicat sambata, 05 octombrie 2024, 10:48 / Actualizat sambata, 05 octombrie 2024 11:35

EPISODUL 14. Invitata de astăzi a emisiunii Health Talks by GSP este Andreea Irimia, healthy lifestyle consultant, care ne va povesti cum a reuşit să scape de depresie, burnout, anxietate şi zeci de kilograme în plus doar prin schimbarea stilul de viaţă

- Bine ai venit, Andreea!
- Bine te-am găsit!

- Ce înseamnă mai exact Healthy Lifestyle Consultant?
- Mie îmi place să zic că abordarea unui stil de viață sănătos nu trebuie făcută doar dintr-un singur punct de vedere, cum ar fi cel al nutriției sau al mișcării. E ceva holistic, include foarte multe aspecte. De asta spun că sunt consultant în stil de viață sănătos pentru că sunt nutriționist și specialist în mișcare, dar vorbesc despre tot ce înseamnă corp și minte. Țin și training-uri pe orice înseamnă stil de viață sănătos. Țin și consultanță 1 la 1. Ca o concluzie, e vorba despre tot ce ne ajută să trăim mai bine, mai frumos, mai fericit și mai sănătos.

- Cum a început acest parcurs al tău?
- A început acum vreo 8 ani. Mă aflam într-un moment în care eram foarte, foarte rău. Eram în punctul cel mai de jos al vieții mele, aveam aproape 100 de kg. Am fost supraponderală toată viața, dar 100 de kg nu mai avusesem niciodată. Eram într-un burnout frumos la muncă, ca la carte. Aveam crize de anxietate foarte rele. Aveam depresie, fără să ştiu la momentul respectiv că este depresie. Şi dacă trebuia ceva în plus, am mai făcut și un accident de mașină, în urma căruia am rămas cu nişte atacuri de panică. Toate se amplificau din cauza faptului că eram în starea asta, aşa că trebuia să fac ceva să ies de acolo. Cumva de acolo am pornit, dar am pornit încet și în ani de zile abia am reușit să le reglez și să lucrez la toate.

Andreea Irimia, despre trucul care i-a schimbat viața

- Mai ții minte momentul în care ai început? Cum a fost? Te-ai trezit într-o dimineață și ai zis "Gata, nu mai pot așa, trebuie să fac o schimbare!"?
- Țin minte momentul în care m-am hotărât ce să fac, pentru că e foarte greu. Depresia e rea că nu te lasă să faci lucrurile astea, să iei decizii, chiar dacă ai vrea și chiar dacă ai un plan, nu începi procesul pentru că n-ai energia necesară, nici mentală, nici fizică. Și atunci am descoperit un gimmick, un truc psihologic pe care îl recomand tuturor. Mi-am setat un deadline, o dată până când îmi mai permit să fiu în punctul acela scăzut. Pentru că mi-am dat seama că în punctul în care eram nu puteam să fac nimic. Era undeva prin septembrie, nu-mi amintesc exact data, dar îmi amintesc că mi-am setat ca deadline luna decembrie. Și atunci am luat decizia ca pe 20 decembrie, când intru în vacanța aia de Sărbători, să mă apuc de treabă. Până la data aia mă las să fiu așa cum sunt. Nu mai pun presiune pe mine să schimb ceva. E interesant că te și eliberezi mental de povara asta pe care o ai. Din momentul în care am luat decizia asta, am stat liniștită şi, în decembrie, mi-am făcut un plan. Iar din ianuarie m-am apucat de toată treaba, nu pe 1, dar undeva pe acolo, pe 5-6. Am adaptat puțin nutriția, adică am scos niște lucruri din alimentație care îmi făceau rău și m-am apucat de mișcare. Dar, atenție!, fiindcă aveam kilogramele astea și nu mai făcusem mișcare de ani de zile, m-am apucat cu ceva foarte simplu, de exerciții pentru întărirea genunchilor și a coloanei, pentru că știam că sunt într-un punct în care aveam și surplus, și articulații nelucrate și atunci am luat-o super, super încet.

- Deci primele tale obiceiuri sănătoase pe care le-ai adoptat au fost mișcarea și nutriția.
- Da, iar nutriția am adaptat-o la mine, n-am intrat într-o dietă din asta superstrictă ca să slăbesc repede. Am scos alimentele procesate, prăjeli, alimente cu foarte mult zahăr.

Andreea Irimia
Andreea Irimia
Andreea Irimia
Andreea Irimia
Andreea Irimia
+12 FOTO

Andreea Irimia: „Nu mai mănânc deloc zahăr procesat”

- Le-ai scos dintr-odată?
- Da, dar încă mai aveam cheat meals, adică mai mâncam niște lucruri nesănătoase ca să nu fie șocul prea mare. Şi am ajuns, cred că sunt deja 5-6 ani de atunci, să nu mai mănânc deloc zahăr procesat. Am citit foarte mult despre nutriţie, m-am documentat, m-am făcut şi nutriționist, am înțeles foarte multe lucruri despre ce se întâmplă în corp și n-am mai vrut să consum zahăr. Ca să te laşi de lucruri nesănătoase trebuie să înțelegi foarte bine cât de rău îți fac și aşa îţi poţi schimba perspectiva. Oamenii asociază, de exemplu, zahărul cu fericirea, cu o stare de bine, cu o recompensă. Sunt reale toate aceste stări, dar sunt de scurtă durată. Și când am înțeles asta despre zahăr, am zis că nu mai vreau să bag asta în corpul meu și mi-am schimbat mental percepția mea vizavi de zahăr. Adică acum îl văd ca pe ceva ce eu nu mai mănânc. Mintea noastră poate fi antrenată astfel încât să creadă ce îi spui. Sigur, extrema asta nu o poate duce oricine, dar eu funcționez bine așa. La fel a fost și cu fumatul. M-am lăsat și de fumat la un moment dat. Și fumam mult! Acum, de exemplu, nu le recomand clienților mei sau persoanelor cu care vorbesc să facă la fel, să meargă în extrem, nu toată lumea e pregătită să facă o schimbare atât de mare în viața lor.

- Dar mâncai multe dulciuri înainte?
- Mâncam cam emoțional. Mâncam prost, nu că mâncam multe dulciuri. Mâncam haotic, fiindcă eram în burnout, mâncam pe fond de stres, mâncam de plictiseală, când eram acasă. Dar, cumva, problema multora nu este că mănâncă neapărat dulciuri, ci că mănâncă dezorganizat, nu mănâncă multă vreme și apoi mănâncă foarte mult și multe prostii. Problema nu e doar ce mâncăm, ci cum procesăm mâncarea aia. Degeaba mănânci sănătos și faci puțină mișcare dacă nu lucrezi şi la niște mecanisme mentale.

- Și ai înlocuit zahărul procesat cu altceva, cum ar fi fructele, sau nu mai simți nevoia deloc de dulce?
- Mănânc fructe, îmi fac şi dulciuri acasă fără zahăr. Sunt şi în București cofetării cu dulciuri fără zahăr, fără gluten. Trăim într-o societate și într-o perioadă în care nu prea mai ai scuza că nu găseşti ceva sănătos. OK, poate sunt mai scumpe, poate nu oricine își permite, dar tot poți să faci mici ajustări. Ajustări pentru momentul în care ești tu și ce poți tu să faci în momentul ăsta.

Andreea Irimia: „Slăbisem peste 30 de kilograme, dar eu mă vedeam tot grasă”

- Cam cât timp ți-a luat să ajungi la un nivel OK din punctul de vedere al sănătății?
- Asta dacă o zic, o să pară că e... Ştii, multă lume se teme de perioade din astea lungi. Nu știu, nu-mi amintesc punctul ăsta exact, dar știu că toate schimbările pe care le făceam îmi aduceau un plus. Dar a durat ceva, cred că după un an după ce m-am apucat de toate astea, am simțit deja îmbunătățiri. Dar este un proces continuu. Uite, îţi dau un exemplu care mie îmi place să-l repet mereu. Slăbisem vreo 30 de kilograme, nu mai țin minte exact. Deja eram slabă, arătam bine. Mi-am atins obiectivul pe care îl avusesem toată viața legat de slăbit, dar eu nu lucrasem la mental. Toată lumea mă lăuda, dar eu mă uitam în oglindă și mă vedeam grasă! Nu mă obișnuisem să arăt așa. Și atunci, mi-am dat seama că e vorba de ceva mental. Și am început să citesc pe partea asta, să mă documentez și să lucrez la iubirea de sine și la limitări pe care le am. Mi-am schimbat şi discursul, am zis că nu mai vorbesc despre slăbit, o să vorbesc despre sănătate.

- Care a fost obiceiul nesănătos la care ți-a fost cel mai greu să renunți?
- Tot zahărul rămâne. Cu fumatul nu a fost aşa greu, nici cu adaptarea la mișcare. Cred că dulciurile pentru că le asociam cu fericirea. Îmi amintesc că, în primul an, eram la o nuntă și era un candy bar acolo şi nu m-am atins de nimic. Îmi amintesc că am ajuns acasă și am început să plâng din cauza asta. Mă întrebam de ce trebuie să fiu supraponderală și să mă chinui toată viaţa. Am asociat foarte multe cu zahărul și cu dulciurile până la un moment dat.

- Acum dacă mai vezi un candy bar ce simţi?
- Sunt perfect OK, mă duc și iau un măr. Știu că pare ciudat, că pare o extremă, într-adevăr. Sigur că îmi e poftă și mie câteodată de dulciuri, dar deja știu niște lucruri, știu cum să trec peste aceste momente.

- Spune-ne și nouă ce să facem într-un moment din acesta?
- Cred că știe lumea asta, dar o mai zic o dată. Dacă noi avem o poftă din asta, ea va trece într-un sfert de oră. Dacă îți găsești ceva de făcut sau te gândești la altceva și treci peste acel un sfert de oră, s-ar putea să nu îţi mai fie poftă. Un alt truc pe care l-am citit este să nu spui că nu mai mănânci zahăr niciodată pentru că acest gând este foarte copleșitor. Dar dacă îţi zici ție că azi decid să nu mănânc zahăr, doar azi!, atunci e mai uşor de dus. Şi mâine îți spui același lucru și tot așa. E greu și se face în timp, nu o să reușești mereu când încerci, dar ajungem să credem orice îi spunem minții noastre destul de mult timp și consecvent.

- Mai greu să ne spunem lucruri pozitive, de obicei ne spunem numai lucruri negative.
- Știu că pare stupid, dar dacă noi ne spunem destul de mult că putem, că suntem mișto, că ne iubim etc, ajungem să credem asta și atunci abia începem să luăm deciziile bune. O să pară natural.

Andreea Irimia: „Nu avem nevoie de zahăr”

- Cred că toată lumea știe că zahărul nu este sănătos, dar dă-ne tu un motiv în plus pentru care nu ar trebui să mai consumăm atât de mult zahăr!
- Pentru că e adictiv. Este o adicție care nu ne face bine în corp. Nici nu avem nevoie de el. Nu avem nevoie de zahăr pentru energie, aşa cum cred unii. Zahărul ne dă acel boost de dopamină foarte rapid, de aia avem senzația asta de recompensă foarte rapid, dar care se duce la fel de repede. Şi ne dă acest spike de insulină în corp care nu este bun pentru organism.

- Ai folosit vreodată un aparat de măsurare continuă a glicemiei?
- Nu, deși am citit despre el și vreau să-l testez. Eu testez multe lucruri, vreau să văd efectiv cum funcționează. Am citit mult despre glicemie, am ținut și unele diete bazate pe super low-carb, cum e dieta ketogenică, pentru că am vrut să o înțeleg ca să știu dacă o recomand mai departe. E o dietă extremă şi greu de ținut pe termen lung.

- Problema la dieta keto e că lipsesc fibrele.
- Fiecare dietă are plusurile și minusurile ei. La unii merge bine, la unii merge rău, fiecare trebuie să-și găsească acea dietă care funcţionează. E greu de ținut dieta keto pentru că trebuie să fii atent, trebuie să calculezi totul.

Andreea Irimia: „Mă trezesc mereu când răsare soarele”

- Ai adoptat vreun obicei mai puțin întâlnit sau mai bizar în această perioadă şi care te-a ajutat?
- Cred că puțin ciudat, cel puţin în grupul meu de oameni, este că mă trezesc de dimineață și susțin foarte mult beneficiile trezirii odată cu lumina și făcutul lucrurilor de dimineață.

- Ce înseamnă dimineață? Când răsare soarele?
- Da, se schimbă pe parcursul anului. Iarna nu pot să mă mai trezesc la șase, cum fac vara. După lumina soarelui îmi schimb ora de trezit. Asta înseamnă să mă culc foarte devreme, maximum la 11 mă culc. A fost un obicei care a fost greu să-l schimb, dar odată ce am înțeles beneficiile somnului, mi-am mutat activităţile dimineaţa.

Andreea Irimia: „Mă ajută să stropesc florile”

- Ţi-ai format o rutină pe care o respecți în fiecare dimineaţă?
- Da, da. Când mă trezesc beau neapărat apă, de obicei cu puțină sare celtică, câteodată și lămâie. Sarea celtică are cele mai multe minerale în ea. Apoi beau cafea pe stomacul gol, nu-i neapărat recomandat, dar eu am tensiunea mică de dimineață, când mă trezesc, și cafeaua mă ajută. Cât timp beau cafeaua mă uit pe geam, la lumina soarelui, apoi fac niște respirații ghidate, îmi pun niște citate motivaționale. E foarte liniște, îmi place acest moment. Apoi neapărat am o jumătate de oră, cam așa, în care îmi pun corpul în mișcare. După aia am ritualul ăsta în care îmi stropesc florile, poate părea o chestie foarte mică, dar pe mine mă ajută. În jur de 9 îmi pregătesc micul dejun, mănânc și abia după 10 încep treaba.

- Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit sau pe care l-ai citit în această perioadă?
- Am primit multe și am citit multe. Dar cel mai important sfat este să ne iubim pe sine. Mi se pare elementar într-un stil de viață sănătos modul cum ne uităm noi la noi, toate limitările noastre pornesc de acolo, de cât de mult ne respectăm noi pe noi. Cred că acesta e cel mai mișto sfat: "Întoarce-te mereu la tine, acolo sunt răspunsurile!".

- Tot auzim acest lucru, să ne iubim pe noi. Pare atât de simplu, dar nu e aşa. Tu cum ai făcut?
- Eu sunt autodidactă. Am citit foarte mult pe tema asta. Am descoperit întrebări pe care să mi le pun, niște exerciții de prezență. Să te aduci mereu în prezent este foarte important. Sunt exerciţii care pot părea stupide, cum ar fi să te uiţi în oglindă şi să îţi spui lucruri frumoase sau să te iei în braţe. Sunt lucruri foarte, foarte mici și, repet, par stupide, dar funcționează! Aşa cum am mai spus-o, dacă îi repeţi minţii ceva, ea va ajunge să creadă. Vorbim strict de cum te poziționezi tu față de lume și față de tine. O altă variantă ar fi scrisul, care e foarte terapeutic.

Andreea Irimia: „Mănânc orice fel de carne”

- Care sunt alimentele pe care le consumi cel mai des?
- Ouăle. Sunt un superaliment, mănânc cam două pe zi. E un aliment complet, de asta l-am pus primul pe listă, nu ar trebui să lipsească nimănui. Iaurt grecesc, mănânc zilnic, chiar cel gras e foarte OK, e o grăsime OK. Și carne.

- Ce fel de carne?
- Mănânc orice fel de carne în momentul acesta. Nu prăjită, nu șnițel, de exemplu. Dar mănânc şi carne de porc, nu e aşa rea cum crede lumea, dar nu o mănânc în cantităţi mari şi nu o amestec cu carbohidrați care să-i facă procesarea mai grea. Dar mă întorc mereu la acest lucru, la faptul că suntem diferiţi. S-ar putea ca unii oameni să nu poată să mănânce atâtea ouă din diverse motive.

- Câte mese ai pe zi?
- Acum am trei.

- Fără gustări?
- Fără, fără. Trei mese cu două gustări m-a ajutat la momentul în care am slăbit, într-adevăr, pentru că veneam dintr-o zonă în care mâncam foarte mult emoțional și aveam tendința să ronțăi. M-a ajutat mental atunci. Dar noi nu avem nevoie de aceste trei mese cu două gustări.

Andreea Irimia: „Prin mâncare se reglează şi sistemul nervos”

- Spuneai că ai suferit de anxietate şi depresie. Noi vorbim destul de puţin despre impactul pe care îl are nutriţia noastră asupra stării noastre mentale.
- Aşa este. Tot ce mâncăm și ce se întâmplă în stomac în tot procesul digestiv ne afectează modul cum gândim, cum simțim lucrurile. Prin mâncare se reglează şi sistemul nervos. Iar pe termen lung ne ajută să nu facem boli neurodegenerative, cum e Alzheimer, pe care le putem preveni prin digestie.

- Un alt aspect important este somnul.
- E superimportant, mulți oameni nu slăbesc pentru că nu dorm bine deși mănâncă supercorect.

- Câte ore dormi pe noapte?
- Şapte, dar le dorm bine. Eu funcționez foarte bine cu șapte ore de somn, dacă mă duc în opt, nu mă simt bine, mă simt călcată de tren. Noi dormim cel mai bine între 10 și 2, tehnic acela e somnul cel mai bun.

- Îți monitorizezi somnul? Folosești tehnologia pentru a-ți monitoriza stilul de viață?
- Am făcut asta, dar acum nu o mai fac. Am folosit un smartwatch pentru a-mi monitoriza ritmul cardiac.

Andreea Irimia: „Am testat peste 30 de sporturi”

- Ai zis că îţi începi ziua cu un pahar de apă. Ai o rutină zilnică legată de hidratare?
- La început aveam probleme cu apa, îmi era greu să beau apă. Acum îmi cere corpul și nu mai am această problemă. Dar am folosit şi aici nişte trucuri. Pentru mine a funcționat foarte bine să am mereu o sticlă plină cu apă. Când se golea bidonul, îl umpleam din nou. M-a ajutat şi faptul că beam cu paiul sau că îmi puneam reminder când să beau apă. Aşa cum ziceam, îmi pun sare celtică. Eu mai beau și ceai în fiecare zi.

- Ce exerciții fizice faci în afara celor pe care le faci dimineaţa?
- Eu sunt un foarte mare promotor al mișcării. Îmi doresc să le arăt oamenilor ce sporturi pot să facă și testez foarte multe sporturi și le documentez. Unele chiar mi-au plăcut foarte tare și mă mai întorc la ele. Mă mai duc la antrenament la sală, mă duc la escaladă. Acum câteva zile am fost la un antrenament care se numește bungee workout. Ești atârnat de tavan într-un ham și trebuie să-ți ţii superîncordat corpul și e superinteresant. Am testat peste 30 de sporturi, 28 le-am testat câte o lună, ca să le documentez bine. Unul dintre preferatele mele este ninja sport, ceea ce înseamnă cursă cu obstacole. Aduce doza aia de eficiență în lucrarea corpului, îți lucrează foarte bine articulațiile, ți le întărește, la fel spatele, abdomenul. Dar vine și cu doza de joacă pe care trebuie să o avem în sport.

- Care e forma ta preferată de relaxare?
- Bună întrebare! Am învățat greu să mă relaxez. Pe mine mă relaxează statul în natură, să stau lângă un lac, să stau lângă un copac. Îmi mai place să citesc.

- În timpul vacanțelor și călătoriilor reușești să păstrezi același stil de viață?
- Reușesc. Poate nu-mi mai păstrez toate rutinele de dimineață, le mai schimb când sunt plecată. Dar, de obicei, sunt mai activă când plec în vacanţă. Îmi păstrez obiceiul să nu mănânc zahăr, dar gust mâncăruri locale. Asta e diferența între a te gândi mereu că trebuie să te abții și de a face lucruri cu moderație, de a fi conștient când mănânci ceva să te bucuri.

Andreea Irimia: „Acum recunosc o emoţie, nu o mai bag sub preş”

- Mi-ai zis că ai trecut prin depresie și anxietate. Cum ai grijă acum de sănătatea ta mentală?
- Prin toate lucrurile astea despre care am povestit. Mi se pare că toate aduc un beneficiu. Când am făcut sport de performanţă, mi se zicea că trebuie să fiu puternică, să trag tare. M-am accidentat la un moment dat, mi-am rupt genunchiul, m-au dat cu spray și eu voiam să intru în teren. Genul acesta de mentalitate l-am avut când eram mică, nu îmi simțeam emoțiile. Eram frustrată, eram supărată şi nu arătam asta. Normal că a ieșit anxietatea pe unde a putut. Acum recunosc o emoţie, nu o mai bag sub preş.

- Acum simți că te afli în cel mai bun punct din viața ta?
- Da! Dar e clar că mai am unde evolua în continuare. Eu cred că nu se termină niciodată, descoperi lucruri noi, mai dezgropăm niște lucruri, mai afli chestii despre tine. De asta eu încurajez foarte mult dezvoltarea prin încercarea de lucruri noi. Noi ne lucrăm elasticitatea creierului în momentul în care încercăm lucruri noi. Se creează noi legături neuronale, pentru sănătatea creierului e excelent.

- Ne poți recomanda un specialist, un YouTuber sau o carte care să ne ajute în drumul nostru spre un stil de viaţă sănătos?
- YouTuber n-am, nu consum YouTube. Aş recomanda cărţile lui Gabor Mate. Orice carte de la el e bună. "Când corpul spune nu" este o carte foarte puternică și importantă. Apoi "Puterea prezentului", a lui Eckhart Tolle. Mi se pare că e "biblia" în ceea ce privește un stil de viață sănătos. Te învață cum să te întorci mereu la cine ești și unde ești în prezent.

Leapșa incomodă

- În încheiere, noi avem o tradiție care se numește "Leapșa incomodă". Este o întrebare pusă de precedentul invitat. Iar întrebarea pentru tine este dacă mai ții minte care a fost cel mai dificil moment din viața ta, pe care atunci l-ai considerat că este foarte rău, dar din care ai învățat cel mai mult? Sau care te-a ajutat să evoluezi cel mai mult.
- Atunci când am făcut accidentul de mașină. Plecam seara, cu un taxi, de la muncă și aveam un eveniment foarte important de făcut. Și cu piciorul rupt în mașină după accident, a trebuit să mă duc să fac evenimentul! Și mi-a dat o superlecție. Mă gândeam că nu-i posibil să fac asta, că am făcut un accident de mașină și totuși, nu m-am oprit!

- Corpul a spus nu, tu ai zis da!
- Da, toate au spus nu! Și cumva am simțit cea mai mare revelație. Trebuia să fac ceva cu viața mea, să o schimb. De la acel accident, am luat decizia asta care mi-a schimbat viața.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Episod de pomină în cantonamentul echipei de Liga 1: „Săream pe balcon și luam prăjituri. Să vă spun cum păcălea cântarul”
Superliga
Episod de pomină în cantonamentul echipei de Liga 1: „Săream pe balcon și luam prăjituri. Să vă spun cum păcălea cântarul”
Atacantul ce-ar putea fi marea surpriză a lui Il Luce la națională: născut în Austria, joacă în cupele europene, este pe lista granzilor României
Nationala
Atacantul ce-ar putea fi marea surpriză a lui Il Luce la națională: născut în Austria, joacă în cupele europene, este pe lista granzilor României
Răsturnare de situație cu transferul anunțat de FCSB! Gigi Becali oferă doar jumătate din suma cerută
Superliga
Răsturnare de situație cu transferul anunțat de FCSB! Gigi Becali oferă doar jumătate din suma cerută

Presa din Grecia a rezumat într-un SINGUR cuvânt eșecul lui PAOK cu FCSB din Europa League și a numit omul meciului

Așa se fac schimbările la FCSB! Imagini fabuloase cu Gigi Becali și Mihai Stoica surprinse de reporterul GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează