Articol de Alexandru Stanciu - Publicat sambata, 26 octombrie 2024 13:07 / Actualizat sambata, 26 octombrie 2024 17:12
„El Clasico”, derby-ul dintre Real Madrid și Barcelona, urmărit de întreaga planetă, își va disputa astăzi episodul oficial cu numărul 257. Meciul se joacă de la ora 22:00 și poate fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro.
Cele două rivale vin cu un moral ridicat după meciurile din Champions League din această săptămână. Real Madrid a revenit de la 0-2 acasă cu Borussia Dortmund, și s-a impus cu scorul de 5-2. Barcelona și-a luat revanșa în fața lui Bayern Munchen, care câștigase ultimele 6 dueluri directe, și s-a impus acasă cu scorul de 4-1.
GSP vă prezintă 10 momente memorabile din meciurile dintre Real Madrid și Barcelona.
Luis Figo, înjurat de un stadion întreg la revenirea pe Camp Nou
În iulie 2000, Luis Figo a șocat întreaga lume după ce s-a transferat de la Barcelona la Real Madrid, în schimbul sumei de 62 de milioane de euro.
Deși a declarat în repetate rânduri că nu ar pleca niciodată la Real Madrid, Luis Figo a acceptat oferta lui Florentino Perez și a devenit noul număr 10 al madrilenilor.
Revenirea pe Camp Nou a fost un adevărat coșmar pentru portughez. Figo a fost înjurat de tot stadionul, suporterii au aruncat cu bani falși cu chipul lui, au aruncat cu sticle și diferite obiecte spre el când acesta voia să execute loviturile de colț. De asemenea, un suporter a aruncat un cap de porc spre „trădătorul” Luis Figo.
Barcelona, victorie cu 6-2 pe Santiago Bernabeu
Victoria Barcelonei pe Santiago Bernabeu a fost momentul de lansare al lui Pep Guardiola. Higuain a deschis scorul pentru gazde în minutul 14, dar Barcelona intra în avantaj la cabine, scor 3-1, după golurile marcate de Thierry Henry, Carles Puyol și Lionel Messi.
Sergio Ramos a redus din diferență în minutul 56, dar Henry a marcat din nou 2 minute mai târziu. Messi a reușit și el dubla în minutul 75, iar Gerard Pique a stabilit scorul final în minutul 83. Proporțiile scorului puteau fi și mai mari, dar Iker Casillas a reușit mai multe parade incredibile.
Golul lui Lionel Messi din semifinala Champions League din 2011
Lionel Messi a marcat un gol superb după o cursă de la centrul terenului. Argentinianul a calificat-o pe Barcelona în a doua finală a Ligii Campionilor în 3 ani, după ce a driblat jumătate din echipa Realului. Lassana Diarra, Sergio Ramos, Raul Albiol, Marcelo și Iker Casillas n-au reușit să-l oprească pe Messi.
Lionel Messi, primul hattrick al carierei, la 19 ani
Lionel Messi a marcat primul hattrick al carierei, la 19 ani, într-o remiză cu Real Madrid, scor 3-3. Acompaniat de Samuel Eto'o și de Ronaldinho în atac, argentinianul a făcut spectacol pe Camp Nou și a atras atenția tuturor fanilor fotbalului.
Gareth Bale, cursă incredibilă și gol decisiv pentru câștigarea Cupei Spaniei
Gareth Bale a reușit o cursă incredibilă și a adus triumful madrilenilor în finala Cupei Spaniei din 2014. Cristiano Ronaldo a urmărit din tribune golul extraordinar marcat de galez, care a făcut o cursă incredibilă.
Bale a fost scos din suprafața terenului după un duel umăr la umăr cu Marc Bartra, dar a continuat să alerge și l-a lăsat în spate pe adversar, apoi a ajuns în careu și l-a învins pe Jose Manuel Pinto, trimițând mingea printre picioarele acestuia.
Cristiano Ronaldo aduce liniștea pe Camp Nou
Cristiano Ronaldo a liniștit un întreg stadion în momentul în care a marcat golul de 2-1 pe Camp Nou, în 2012. Ronaldo a finalizat incredibil după pasa ideală a lui Mesut Ozil și apoi a folosit celebra bucurie, „Calma, calma”, în timp ce fanii Barcelonei au rămas înmărmuriți.
A fost golul decisiv care a scos-o pe Barcelona din cursa pentru titlu, Real Madrid devenind campioana Spaniei sub comanda lui Jose Mourinho, cu 100 de puncte obținute.
Ronaldinho, aplaudat de fanii lui Real Madrid după o prestație incredibilă
Ronaldinho a făcut spectacol pe Santiago Bernabeu și a fost aplaudat de fanii lui Real Madrid după cele 2 reușite din victoria cu scorul de 3-0 reușită de Barcelona în noiembrie 2005.
Brazilianul și-a ridiculizat adversarii în nenumărate rânduri și a reușit două goluri incredibile, iar fanii Realului s-au ridicat în picioare și au aplaudat performanța extraordinară reușită de Balonul de Aur din acel an.
Lionel Messi aduce victoria Barcelonei pe Bernabeu în prelungiri
Lionel Messi aduce o victorie uriașă pentru Barcelona pe Santiago Bernabeu, scor 3-2, cu un gol marcat în prelungiri. Era etapa #33 din La Liga, în sezonul 2016-2017, iar principalele două candidate la titlu se duelau din nou.
Casemiro a deschis scorul în minutul 28, dar Messi a reușit egalarea 5 minute mai târziu. Barcelona a trecut în avantaj în minutul 73 după golul reușit de Ivan Rakitic, iar Sergio Ramos și-a lăsat echipa în inferioritate numerică după ce a fost eliminat în minutul 77.
James Rodriguez, trimis pe teren de 3 minute, a restabilit egalitatea în minutul 85, dar Lionel Messi a marcat cu un șut plasat din afara careului în minutul 90+3, iar sărbătorirea golului a rămas în istorie.
Messi și-a dat jos tricoul și l-a prezentat fanilor Realului, în timp ce Cristiano Ronaldo era un car de nervi la mijlocul terenului. Deși Barcelona a câștigat meciul direct, titlul a fost câștigat de Real Madrid, care a încheiat sezonul cu 93 de puncte, cu 3 mai multe decât Barcelona.
Messi și Ronaldo, câte o „dublă” în același meci
În etapa 7 a sezonului 2012-2013 Barcelona a găzduit „El Clasico” pe Camp Nou. Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 23, dar Lionel Messi a restabilit egalitatea 8 minute mai târziu.
Messi a adus-o pe Barcelona în avantaj în minutul 61, dar Cristiano Ronaldo a reușit și el „dubla” în minutul 66, stabilind scorul final.
Era Pep Guardiola - Jose Mourinho » Meciuri pline de scandaluri, eliminări și spectacol
Era Pep Guardiola - Jose Mourinho a avut parte de momente memorabile. De la violențe între jucători, la meciuri cu multe goluri și spectacol.
Primul episod a avut loc pe Camp Nou, când Barcelona s-a impus cu scorul de 5-0. Xavi, Pedro, Jeffren și David Villa cu o „dublă” au adus victoria pentru Pep Guardiola într-un meci în care s-au acordat 13 cartonașe galbene și unul roșu, văzut de Sergio Ramos.
Real Madrid a învins-o în 2011 pe Barcelona în finala Cupei Spaniei după un gol marcat de Cristiano Ronaldo în minutul 103, iar Angel Di Maria a văzut cartonașul roșu în minutul 120.
Ramos a fost din nou eliminat în 2012, în sferturile de finală din Cupa Regelui, la finalul unui meci încheiat cu scorul de 2-2.
Guardiola și Mourinho s-au înfruntat de 11 ori în Spania, Guardiola câștigând de 5 ori, Mourinho de 2, iar 4 meciuri s-au încheiat la egalitate.