Articol de Cezar Titor - Publicat joi, 04 iulie 2024 18:16 / Actualizat vineri, 05 iulie 2024 05:22
În cursul zilei de joi, pe site-ul UEFA, au apărut numele arbitrilor pentru sferturile de finală ale Campionatului European. Istvan Kovacs, singurul „cavaler în negru” român prezent în Germania, nu a fost delegat.
Englezul Anthony Taylor va arbitra partida dintre Spania și Germania, „șocul” sferturilor de finală de la Stuttgart, Michael Oliver va fi la centrul disputei dintre Franța și Portugalia, completând astfel „cuplul” britanic din partidele de vineri ale „sferturilor”.
Istvan Kovacs, sărit din schemă și în „sferturi”
Italianul Daniele Orsato va arbitra Anglia - Elveția, în timp ce francezul Clement Turpin va oficia la Olanda - Turcia. Istvan Kovacs nu este pe lista pentru această fază a competiției.
La turneul final din Germania, Istvan Kovacs a fost ajutat de asistenții Vasile Marinescu, Ovidiu Artene. Cătălin Popa s-a aflat în camera VAR. „Centralul” din Carei a arbitrat două partide de la Euro 2024: Slovenia - Serbia 1-1 și Cehia - Turcia 1-2. Dacă prestația sa din prima partidă amintită a fost ireproșabilă, au existat mai multe critici în privința celei de-a doua.
Kovacs a stabilit un nou record la Campionatele Europene, 20 cartonașe într-o singură partidă: 18 galbene și eliminările cehilor Tomas Chory și Antonin Barak. În urma acestei partide, Cehia a părăsit turneul final, Kovacs fiind aspru criticat în presa de specialitate.
Îmi cer scuze. Arbitrii la Euro au introdus ceva foarte bun, să vorbească doar cu căpitanii, așa e bine, dar acest arbitru a fost atât de arogant că nici nu a vrut să vorbească cu noi! Am vorbit și cu căpitanul Turciei același lucru. Un arbitru bun este acela care nu se vede, dar el a vrut să fie omul meciului. Regretăm, dar nu e doar despre asta.
- Tomas Soucek, mijlocaș Cehia / West Ham
Programul sferturilor de finală de la Euro 2024:
- Spania - Germania (vineri, 5 iulie, ora 19:00, Stuttgart Arena)
- Portugalia - Franța (vineri, 5 iulie, ora 22:00, Volksparkstadion)
- Anglia - Elveția (sâmbătă, 6 iulie, ora 19:00, Dusseldorf Arena)
- Olanda - Turcia (sâmbătă, 6 iulie, ora 22:00, Olympiastadion)
VIDEO. Cele mai importante informații înainte de Spania - Germania, „șocul” sferturilor de finală ale Campionatului European
Citește și:
![Marcelo Bielsa, omul care tocmai a eliminat Brazilia de la Copa America, conferință de presă virală: „Ieșiți și spuneți adevărul, este evident ce se întâmplă cu fotbalul!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/07072024/557b5540-3f8c-4703-a596-9998bcd8eb6b.jpg?width=195&height=130)
![I-am „bătut” pe nemți! Cum arăta vestiarul Germaniei, în comparație cu cel lăsat de România după eliminare](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/07072024/50b1c271-78b7-4ac9-b7e9-a87e6abd71b3.jpg?width=195&height=130)
![O echipă de fotbal poartă un nume inspirat de „opera” lui Stalin, unul dintre cei mai mari criminali ai umanității! Clubul e lider în campionatul țării care a făcut istorie la Euro 2024](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/07072024/93206a46-3023-4da5-92d4-02c17d4ff132.jpg?width=195&height=130)