FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Vin turcii!

Articol de - Publicat vineri, 13 noiembrie 2009 00:00

Fenerbahce e interesată de Gabriel Torje şi a anunţat că va trimite scouteri să-l urmărească la derby-ul cu Poli Timişoara

"Dubla" dezastruoasă cu Galatasaray din grupele Europa League, 1-4 şi 0-3, ar putea avea şi o parte bună pentru "cîini", care au şanse să-l vîndă chiar în Turcia pe Torje.

La partida de la Istanbul au asistat şi cîţiva trimişi ai lui Fenerbahce. Aceştia l-au remarcat pe mijlocaşul de 20 de ani şi s-au interesat de situaţia sa, transmiţîndu-le oficialilor din Ştefan cel Mare că vor fi prezenţi şi la meciul din Banat, cu Poli Timişoara, de pe 23 noiembrie. Turcii au primit deja cîteva DVD-uri cu evoluţiile lui Torje de la Dinamo, dar şi de la reprezentativa de tineret.

Şefii roş-albilor vor minimum 2,5 milioane de euro în schimbul fotbalistului, avînd în vedere că au investit mult în aducerea sa de la Poli Timişoara: două milioane de euro în ianuarie 2008. Între timp, Dinamo a ajuns la un acord cu Marian Iancu pentru anularea clauzei care spunea că bănăţenii trebuie să ia jumătate din banii dintr-un viitor transfer.

Şi Beşiktaş s-a interesat de Torje, însă campioana Turciei nu a mai dat nici un semn în ultimele zile

Speră la Tameş
Dinamoviştii şi-ar dori ca din iarnă să mai aducă un mijlocaş cu experienţă, mai ales că Gabi Boştină intră în ultimele 6 luni de contract şi ar putea părăsi gruparea din Ştefan cel Mare. Iulian Tameş (FC Argeş) este pe lista "cîinilor", care speră să-l aducă gratis. El nu şi-a primit salariul de mai bine de 3 luni şi e posibil să fie declarat liber de contract. Mijlocaşul care în decembrie va împlini 31 de ani este dorit şi de Ion Marin la Al Ettifaq.

Ultimele noutăţi:

» Florin Bratu
se antrenează alături de coechipieri şi roş-albii speră să-l poată folosi cîteva minute la meciul cu Poli Timişoara. Atacantul n-a mai jucat de un an şi două luni.

» Ze Kalanga
ar putea pleca din iarnă la Nacional de Madeira. "Cîinii" vor 200.000 de euro pentru un transfer definitiv, dar sînt dispuşi să-l lase şi gratis pînă în vară numai să nu-i mai plătească salariul, de 12.500 de euro pe lună.

» Şefii
i-au transmis clar lui Emilian Dolha că nu va fi lăsat să plece din iarnă, chiar dacă CFR-ul şi-l doreşte. Portarul de 30 de ani a fost asigurat că are în continuare susţinerea conducerii şi a staff-ului tehnic.

» Marius Niculae
va reveni din Portugalia la începutul săptămînii viitoare şi va reintra în programul de pregătire al echipei.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a făcut senzație în tribune la Rapid - Farul! A atras toate privirile: „Sunt cu ochii pe David”
Superliga

Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești

Denis Alibec, distrus după ce Farul a fost umilită de Rapid: „Cea mai rușinoasă înfrângere din cariera mea”

"M-am născut în Siberia, într-un oraș doar de militari". Mutată la București în 2003, Tania a ajutat sute de români

„Ți s-a propus să trișezi?” » Tătărușanu răspunde la 10 întrebări delicate: „A ieșit scandal în vestiar” / „Atunci am vrut să mă las!”

Comentarii (14)
 •  13 Noiembrie 2009, 21:56

lasa ma ca il luam pe Torjica inapoi peste un an, doi maxim. ce sa facem, asta e treaba la noi. e bine, e rau? ce mai conteaza, nu am spus noi ca suntem pana la moarte si dincolo de ea?

duckzila
duckzila  •  13 Noiembrie 2009, 17:53
Postat de pe 13 Noiembrie 2009, 10:10

Dinamo nu stie sa isi vanda jucatorii...In primul rand Torje nu ar trebui sa fie de vanzare...apoi fara 5 mil nu ar trebui sa se stea la discutii...Il cumperi cu 2 mil...cu toata ca iancu a renuntat la 50%...si vrei sa il dai cu 2.5 ....mare afacere..CATA PROSTIE...

tre sa iei in vedere faptu ca nu mai suntem pe vremuri...e perioada de CRIZA!!!! acum suma de 2.5 mil e echivalentul la 5 mil pe atunci...iar dinamo ca mai toate ekipele au nevoie de bani...asa ca normal ca le convine.

 •  13 Noiembrie 2009, 10:18

in primul rand. torje nu e impresariat de fratii becali ci de cristea opria (pt cei ce au dat commenturi)....si din cate imi aduc aminte e accidentat si nu prinde meciul cu timisoara....deci articol inventat

Vezi toate comentariile (14)
Comentează