SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

Trei medalii pentru România la Campionatele Europene de juniori » Robert Badea a făcut dubla de aur în probele de mixt!

Robert Badea înotând procedeul fluture FOTO Raed Krishan
Robert Badea înotând procedeul fluture FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat vineri, 05 iulie 2024 21:12 / Actualizat vineri, 05 iulie 2024 22:05

Robert Badea (16 ani) s-a impus în proba de 400 metri mixt la Campionatele Europene de juniori de la Vilnius, după ce joi urcase pe prima treapta a podiumului la 200 m mixt. ♦ Aissia Prisecariu (16 ani) a devenit vicecampioană europeană la 200 m spate, iar Alexandru Constantinescu (18 ani) a luat bronzul la 200 metri spate.

Robert Badea a adus a treia medalie de aur pentru România la Campionatele Europene de juniori, el trecându-și în palmares dubla 200-400 m mixt, la fel cum a făcut și la Festivalul Olimpic al Tineretului European în 2023.

Înotătorul antrenat de Iulia Becheru a urcat joi pe prima treaptă a podiumului la 200 m mixt, iar vineri la 400 m mixt. Robert a dominat cursa în care se înoată toate cele patru procedee, el având un avans considerabil la final și stabilind un nou record al competiției, 4:14,37. Acesta rezista din 2013, când Semen Makovich înotase în 4:14,65.

Este și cel mai bun timp al lui Robert în această probă - în aprilie, la Campionatele Naționale, el înotase în 04:16,43. „Robert este în progres. Momentan este și în creștere, iar atunci când băieții cresc, dacă se antrenează constant, pot exista salturi la cronometru favorabile. Sunt mulțumită de el și sperăm să facem o surpriză frumoasă la vară, la Campionatele Europene de juniori”, spunea antrenoarea sa în luna aprilie.

Robert Badea a debutat și într-o competiție de seniori, el participând în luna februarie la Campionatele Mondiale de la Doha. A fost atunci pe locul 18 la 200 m mixt și pe nouă la 400 m mixt. „Vreau să devin din ce în ce mai bun. Asta e tot ce mă interesează. Să devin mai bun ca persoană, să fiu mai bun ca om și să îmbunătățesc partea tehnică foarte mult. Asta mă interesează", dezvăluia el în luna aprilie. Chiar dacă nu vorbește despre obiective, zâmbetul lui de pe podium de la Vilnius a spus multe.

El mai are o singură probă la Campionatele Europene de juniori, cea de 400 metri liber duminică.

De la Belgrad la Vilnius

Aissia Prisecariu, care a participat luna trecută la Campionatele Europene de seniori de la Belgrad, unde a reușit un 2:11.00 în proba de 200 m spate, adică baremul B pentru Jocurile Olimpice de la Paris, a ocupat poziția a doua în finala de la Vilnius cu un timp de 2:11,14.

Trei medalii pentru România la Campionatele Europene de juniori » Robert Badea a făcut dubla de aur în probele de mixt!
Aissia Prisecariu în acțiune FOTO Raed Krishan

Românca a fost depășită de Estella Llum Tonrath (2:10,78). Pe podium a urcat și Dora Molnar (2:11,56), cea care se impusese în această probă în 2023.

România va fi reprezentată la Paris în probele feminine de Rebecca Diaconescu în proba de 200 metri liber.

Alexandru Constantinescu, aflat în ultimul an de juniorat, a fost pe trei în proba similară masculină cu un timp de 1;58,91, fiind depășit de John Shortt (1:57, 68) și de Daniele del Signore (1:58, 9). Înotătorul român a stabilit cel mai bun timp al său la 200 m spate.

România participă cu 24 de înotători la Campionatele Europene de la Vilnius și deocamdată are șase medalii, trei de aur (Vlad Mihalache - 200 m fluture, Robert Badea - 200 m mixt și 400 m mixt), două de argint (Rebecca Diaconescu - 200 metri liber, Aissia Prisecariu -200 m spate) și un bronz (Alexandru Constantinescu 200 m spate).

La ediția precedentă, România a încheiat competiția cu șase medalii, patru de argint și două de bronz, iar la cea din 2022, de la Otopeni, cu nouă distincții, cinci de aur și patru de argint.

Delegația României la CE de juniori de la Vilnius

  • FEMININ: Denisa Bacalu (50 m spate, 50 m, 100 m fluture), Anastasia Bako (50 m,100 m liber), Rebecca Diaconescu (50 m, 100 m, 200 m, 400 m liber), Briana Păun (400 m, 800 m,1.500 m liber), Irina Preda (50 m, 100 m, 200 m liber), Aissia Prisecariu (100 m, 200 m spate), Ana Maria Sibișeanu (200 m, 400 m mixt), Daria Silișteanu (50 m, 100 m spate), Diana Stiger (200 m, 400 m, 800 m, 1.500 m liber), Ioana Știrbu (200 m, 400 m liber), Alecsia Maria Tenciu (50 m, 100 m , 200 m bras), Brigitta Vass (200 m bras, 200 m ,400 m mixt);
  • MASCULIN: Robert Badea (400 m liber, 200 m, 400 m mixt), Ștefan Cojocaru (100 m, 200 m bras), Darius Coman (100 m bras, 200 m, 400 m mixt), Alexandru Constantinescu (50 m, 100 m, 200 m spate), Tudor Andrei Iordache (50 m, 100 m, 200 m spate), Vlad Mihalache (50 m, 100 m, 200 m fluture), Nandor Nagy (200 m, 400 m, 800 m liber), Mihnea Andrei Pop (50 m, 100 m spate, 50 m, 100 m fluture), Andrei Theodor Proca (400 m, 800 m,1.500 m liber), Matei Cristian State (50 m, 100 m, 200 m bras), Mihai-Andrei Țăpirluie (50 m, 100 m liber), Denis Volontir (50 m, 100 m bras)
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Culisele debandadei din Liga 2 » De ce au refuzat titularii să iasă astăzi pe teren și cum s-a ajuns la „carnagiul” de pe tabelă: „Atunci au luat decizia să nu joace”
Liga 2
Culisele debandadei din Liga 2 » De ce au refuzat titularii să iasă astăzi pe teren și cum s-a ajuns la „carnagiul” de pe tabelă: „Atunci au luat decizia să nu joace”
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”
Stiri extrasport
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (3)
doublem
doublem  •  10 Iulie 2024, 10:47
Postat de MaxiP pe 09 Iulie 2024, 09:12

Adevarul e ca totusi cam din toate tarile, din 10 juniori de top, 2-3 tot nu confirma la un nivel de elita la seniorat, cel putin. Partea buna e ca spre deosebire de alti ani, cand mai aveam cate 1-2 mari sperante care n-au concretizat, acum e vorba de o generatie mult mai extinsa, din care 1-2 tot pot deveni sportivi de talie mondiala.

Ce mi-a plăcut e că s-au scos rezultate bune (fie medalii, fie prezențe în finale) prin mulți sportivi și la stliuri de înot diferite. Ne-am comportat ca o națiune mare, participând la multe probe, inclusiv multe ștafete. Se poate clădi o echipă frumoasă pentru seniori.

MaxiP
MaxiP  •  09 Iulie 2024, 09:12
Postat de doublem pe 06 Iulie 2024, 17:59

Felicitări! Aveți grijă de generația asta să nu-i pierdem în primii ani de seniorat.

Adevarul e ca totusi cam din toate tarile, din 10 juniori de top, 2-3 tot nu confirma la un nivel de elita la seniorat, cel putin. Partea buna e ca spre deosebire de alti ani, cand mai aveam cate 1-2 mari sperante care n-au concretizat, acum e vorba de o generatie mult mai extinsa, din care 1-2 tot pot deveni sportivi de talie mondiala.

doublem
doublem  •  06 Iulie 2024, 17:59

Felicitări! Aveți grijă de generația asta să nu-i pierdem în primii ani de seniorat.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează