Articol de GSP - Publicat vineri, 30 august 2019 00:40
FCSB a ratat pentru al doilea an consecutiv calificarea în grupele Europa League, după 0-1 cu Guimaraes, în returul play-off, iar Florin Tănase (24 de ani) a fixat un nou obiectiv pentru echipa antrenată de către Bogdan Vintilă.
Vezi AICI desfășurarea partidei
„Trebuie să strângem rândurile, să o luăm de la capăt, pentru că în campionat suntem într-o situație dezastruoasă. Trebuie să salvăm ce mai este de salvat în acest sezon. Ne concentrăm pe Cupa României. Cei care sunt în club cu siguranță vor schimba ceva.
E normal să fiu supărat, este al doilea an în care nu ne calificăm. Noi ca fotbaliști nu progresăm, stăm pe loc. Nu știu care e motivul, dar sper să ne dăm un restart după această eliminare și să începem să jucăm fotbal”, a spus Florin Tănase, la Pro X.
Întrebat despre schimbările făcute pe parcursul jocului, Florin Tănase a răspuns: „Nu mai vreau eu să vorbesc despre schimbări. Întrebați pe altcineva despre schimbări, pe domn profesor”.